Dacă până nu demult simularea unui orgasm era considerată a fi activitate cu specific feminin, ultimele cercetări în domeniu vin să infirme acest fapt.
O statistică realizată pe teritoriul Statelor Unite arată că pe lângă cele 48 - 72% dintre femei, există şi un procent de 18% dintre bărbaţi, care au dezvăluit că au mimat orgasmul cel puţin o dată.
Desigur, statistica respectivă nu i-a luat în calcul şi pe bărbaţii care nu ar recunoaşte una ca asta nici în ruptul capului (deh, mândria masculină!).
Unul dintre motivele pentru care masculii simulează placerea în pat este că prima partidă de sex cu o parteneră nouă s-ar putea să-i inhibe peste măsură, iar corpul să nu mai răspundă la comenzi.