Locale Altele
Luni, 3 August 2020
Luni, 3 Aug 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Dr. Bura Laszlo, cetăţean de onoare al Sătmarului
Florin Răchitan  - Joi, 18 Decembrie 2008

În cadrul unei festivităţi organizate în sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean, profesorului universitar dr. Bura Laszlo i-a fost  înmânat titlul de cetăţean de onoare al municipiului Satu Mare.

Organizată de Primăria municipiului, în colaborare cu Extensia Universitară Satu Mare a Universităţii "Babeş-Bolyai", festivitatea a început cu un program cultural susţinut de studenţii la specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar şi a continuat cu înmânarea titlului de cetăţean de onoare.


Profesorul universitar dr. Bura Laszlo a fost primul director al Extensiei Universitare de la Satu Mare a universităţii clujene. Autor a peste 25 de volume de cercetare lingvistică, acesta a înfiinţat în municipiul nostru Liceul "Ham Janos" şi a fost director al Colegiului Naţional "Kolcsey Ferenc".

Tags: bura  laszlo  cetatean  onoare  
1836 vizite
Distribuie pe