Locale Altele
Vineri, 22 Ianuarie 2021
Vin, 22 Ian 2021
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Actorii Teatrului de Nord vor să picheteze Primăria Satu Mare
Veronica Hodas  - Luni, 22 Septembrie 2014

Liderii Sindicatului Liber Scena al Teatrului de Nord Satu Mare, președintele Adriana Boca și liderul sindical al trupei Harag Gyorgy, Gal Gyula, au susținut luni o conferință de presă prin care au anunțat că vor să picheteze Primăria Satu Mare.

Nemulțumiți de faptul că nu și-au luat salarul pe luna august, membrii sindicatului au luat hotărârea de a depune o cerere la Primărie pentru autorizarea protestului, iar în caz că aceasta va fi aprobat, în jur de 20 de actori vor picheta zilnic, între orele 10.30 –11.30.

Adriana Boca a declarat că întârzirea salariului este o mare problemă pentru cei care lucrează în teatru deoarece sunt familii angajate la Teatrul de Nord și mulți actori care au credite la bancă și copii la școală.

De asemenea, liderul de sindicat a mai subliniat că salariile nete ale actorilor nu sunt mari deloc, acestea sunt cuprinse între 650 și 1.500 de lei și având în vedere că este angajată la Teatrul de Nord din 1 septembrie 1980, are grade post-universitare, Adriana Boca a mărturisit că salariul ei pe card este de 1.217 lei.

Președintele sindicatului Scena a dorit să menționeze faptul că nu angajații sunt vinovați pentru că managemantul este prost și „avem un finanțator și instituția noastră nu își alege dorectorii, ei sunt numiți și nu putem să ne dăm noi cu părerea. Așa că nu știu care e vina noastră.”

Aceasta a mai recunoscut că începând cu anul 2.000 Teatrul de Nord Satu Mare a început să piardă spectatori „Din anul 2.000 pierdem foarte mulți spectatori, dar asta nu înseamnă că nu muncim. Munca noastră este socotită a fi muncă grea, aproape ca a minerilor pentru că e consum psihic, iar faptul că asta nu ne-a adus spectatori nu este vina noastră”. Boca e de părere că ar trebui ca în anul 2014 Teatrul să se dezvolte.

S-a luat prima măsură pentru creşterea veniturilor proprii și anume, s-a majorat prețul abonamentelor de la 50 de lei la 70 de lei, iar cele pentru studenți de la 30 la 40 de lei.

Angajaților de la teatru li s-a transmis faptul că s-a identificat sursa de finanțare, iar joi, va avea loc o rectificare de buget în cadrul ședinței de Consiliu Local.

 

 

 

630 vizite
Distribuie pe