Locale Altele
Marti, 20 Octombrie 2020
Marti, 20 Oct 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Vineri 13 ca la carte: reginele literaturii româneşti vin la Satu Mare
Florin Răchitan  - Marti, 10 Februarie 2015

În ultimii ani, literatura contemporană românească şi-a depăşit, cel puţin în centrele culturale mai mari, stadiul de cimitir de dinozauri pentru membrii Uniunii Scriitorilor şi oferă unei noi generaţii de cititori o efervescenţă ce cuprinde încet-încet întreaga societate.

Editura Herg Benet din Bucureşti călăreşte cu succes acest val şi a devenit o pepinieră a noilor talente literare, cu atenţie specială dedicată părţii feminine a fenomenului comparabil cu succesul pe care-l are, mai nou, cinematografia românească peste hotare.

Trei dintre cele mai cunoscute şi mai trendy scriitoare ale momentului, Cristina Nemerovschi, Lorena Lupu şi Corina Ozon, se vor afla vineri la Satu Mare şi îşi vor prezenta ultimele apariţii editoriale în cadrul unui eveniment cum nu prea s-a mai pomenit în urbea noastră de pe Someş, în organizarea Centrului Cultural G.M. Zamfirescu.

Manifestarea „Vineri 13 ca la carte” va cuprinde atât lansări de cărţi în atmosfera cool şi hipsterească de la District 15, cât şi one-woman show-ul „Povestiri din Miserupia” prezentat de Lorena Lupu, precum şi un Video & Sound Party – un concept Anne Rajko.

Vor fi prezentate cărţile "Păpuşile" şi "Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes" de Cristina Nemerovschi, "Dona Juana" (ediţia a II-a) de Lorena Lupu şi "Zilele amanţilor" de Corina Ozon. La eveniment va participa şi managerul Herg Benet Publishers, Alexandru Voicescu.

Intrarea se face pe bază de rezervare, de la ora 20, la numărul de telefon 0755-970.374 sau la District 15, str. Ştefan cel Mare nr. 15.

Cristina Nemerovschi rebelă forever

Supranumită de critici „rebela literaturii române de azi“, licenţiată în Filosofie, cu un master despre L. Wittgenstein, Cristina Nemerovschi a debutat în 2010 cu romanul “Sânge satanic”. Cartea a reprezentat atât un succes de critică, dar mai ales de public, ediţia a II-a apărând doar câteva luni mai târziu.

În numai un an, romanul s-a impus ca un adevărat fenomen social, consacrând un nou stil în literatura tânără şi inspirând numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, visual art, muzică.

Cartea a primit referinţe elogioase, fiind comparat cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess, şi a fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2011, nominalizare la titlul Cartea anului 2010, ales printre finaliştii Premiers Romans En Lecture. Ediţia a 3-a apare în 2013, la editura Herg Benet.

Avea să fie primul episod al unei trilogii despre lumea rebelă a rockerilor, continuată cu romanele “Ani cu alcool şi sex” (2012) şi “Rezervaţia unicornilor” (2014). Alte cărţi ale Cristinei Nemerovschi: “Pervertirea” (2012), “nymphette_dark99” (2013), “Ce facem cu România?” (2013).

Cărţile care vor fi lansate la Satu Mare marchează direcţii noi în creaţia autoarei. “Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes” este un pamflet necruţător la adresa stării de lucruri din lumea literară, iar “Păpuşile” explorează o mare iubire neconvenţională şi propune o meditaţie profundă asupra dragostei şi morţii.

Lorena Lupu aparent e din aia bolundă, dar nu muşcă

Lorena Lupu s-a născut în Sfântu Gheorghe, jud. Covasna. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, Secţia Actorie. În 2006, debutează atât în teatru cu rolul principal din “Război cu Troia nu se face” de Jean Giraudoux (la Teatrul Mic Bucureşti), cât şi în literatură, cu romanul autoficţional “Rondo Capriccioso”.

Mai publică “Bătăuşu’ de câmpi” (2007), experimentul literar–fotografic “Hyde Park” (2009), în colaborare cu Dinu Lazăr şi în 2012 revine în atenţia cititorilor cu romanul erotic “Dona Juana”, a cărui ediţie a doua va fi lansată în evenimentul de la Satu Mare. A lucrat ca jurnalist la reviste renumite (Playboy, Vice, Tabu), realizând interviuri cu multe vedete muzicale şi artistice.

“Dona Juana” îşi propune să valorifice mitul donjuanesc într-o variantă feminină, creând un personaj de o rară senzualitate şi un stil de viaţă extrem de liber. Este şi o poveste despre prietenie, loialitate şi căutarea fericirii, dar şi o radiografie eclatantă a vieţii de noapte din Bucureşti, cu personajele ei aparte.

“Povestiri din Miserupia” este povestea unei fete care luptă cu o sumedenie de abuzuri, atât în familie, cât şi în afara ei. Despre geneza textului Lorena spune: “Documentam un reportaj despre victimele traficului de carne vie. Am fost într-un astfel de adăpost, nu foarte departe de Bucureşti, şi am intrat în vorbă cu câteva fete proaspăt recuperate de peste hotare. Ei bine, copilele astea, majoritatea  de o inocenţă  sfâşietoare, contraziceau toate ideile fixe pe care le-am putea avea tu, eu, sau oricine altcineva, la auzul cuvântului prostituată. Erau dureros de lipsite de apărare şi extrem de vulnerabile – şi asta a fost direcţia pe care am mers cu personajul.”

Corina Ozonpentru ea s-a inventat Facebook (noa bine, şi pentru Klaus ;))

Timişoreancă adoptată cu dragoste de Bucureşti, Corina Ozon are 10 ani de jurnalism de investigaţie în presa scrisă (ziarul „Ora”) şi televiziune (Antena 1), şi un update de 2 ani în producţie TV (Intact Media Group), urmaţi de alţi 10 ani la PR&Comunicare.

Romanul ei de debut, “Zilele amanţilor”, povestea unui trio amoros clasic, s-a născut dintr-o serie de postări pe blogul autoarei, care au avut mare succes pe Facebook şi s-au transformat, încet-încet, într-un roman scris pe trei voci, în monologuri paralele, foarte realist, fără perdea, dar şi fără violenţe gratuite de limbaj.

Cartea a fost un mare succes în librării şi la vânzările online, susţinută din plin de experienţa de PR a autoarei, care i-a făcut o promovare intensă în social media.

Până acum a avut lansări de succes atât la Târgul de carte Gaudeamus din Bucureşti, cât şi la Braşov, Galaţi şi oraşul ei natal, Timişoara. La cinci luni după ce a văzut lumina tiparului, tocmai se publică cel de-al treilea tiraj al volumului ei de debut, performanţă cu care puţini scriitori români se pot mândri.

2311 vizite
Distribuie pe