Locale Altele
Joi, 29 Octombrie 2020
Joi, 29 Oct 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Clotilde Armand își lansează cartea la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană Satu Mare  - Vineri, 25 Noiembrie 2016

Luni, 28 noiembrie, cu începere de la ora 15,  Sala Multimedia a Bibliotecii Județene Satu Mare va  găzdui prezentarea cărții „Am ales România. Povestea mea”, scrisă de Clotilde Armand.

Evenimentul se va desfășura în prezența autoarei și reprezintă prima etapă din turneul de promovare a cărții apărute la Editura Humanitas.  Matus Adrian-George va face prezentarea volumului pentru publicul sătmărean.

Cartea Clotildei Armand a fost lansată în cadrul Târgului Gaudeamus, în data de 19 noiembrie, în prezența filosofului Gabriel Liiceanu, care a afirmat: „Clotilde Armand nu ne spune că ne iubeşte, ci ne cere să ne iubim noi pe noi înşine”.

Clotilde Armand s-a născut la 28 iunie 1973 în Franța. Diploma de inginer a obținut-o la Paris, iar studiile postuniversitare le-a finalizat în Statele Unite, cu dublă specializare. Trăiește în România, împreună cu soțul său, Sergiu Moroianu și cei patru copii.

Matus Adrian-George este licențiat în Literatură comparată și universală. A absolvit studii masterale în Istorie contemporană, la Sorbona și Istoria imaginilor-Istoria ideilor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj. Este autorul mai multor articole și recenzii apărute în revista clujeană „Steaua”.

La eveniment sunt invitați să participe oameni de cultură, scriitori și jurnaliști, profesori și elevi, membri ai comunității locale care doresc să o întâlnească pe Clotilde Armand.

Tags: lansare  carte  clotilde armand  
572 vizite
Distribuie pe