Locale Altele
Marti, 19 Ianuarie 2021
Marti, 19 Ian 2021
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Tineri actori în Talk Show pe scena teatrului din Carei
Direcția de Cultură Carei  - Sambata, 26 Noiembrie 2016

Vineri seara, la Teatrul Municipal din Carei a avut loc evenimentul intitulat „3 pe o scenă“, sub genericul „Talk Show”.

Moderatorul evenimentului a fost actorul Carol Erdös, care a adus în faţa careienilor trei tineri actori. Acesta i-a prezentat pe fiecare în parte, după care publicul a urmărit momentele individuale pregătite de aceştia.  

Diana Elena Tuşa a prezentat „MOSC“, un one woman show dramatic şi emoţionant, adaptat după nuvela Chira Chiralina de Panait Istrati, Adrian Ştefănuţi a stârnit hohote de râs cu monologul „UITUCUL“, o adaptare după Cornel Udrea, iar Bogdan Gontineac a pus oamenii pe gânduri cu tema atât de actuală pe care a abordat-o în one man show-ul interactiv „THE GLASS“, adaptare după Eric Bogosian.







Sufletul şi creierul acestui proiect, îndrăgitul actor Carol Erdös a mulţumit la finalul manfestării publicului, care i-a răsplătit cu ropote de aplauze pe tinerii artişti, lăsând să se înţeleagă faptul că acesta e doar începutul unui şir de evenimente culturale în care vor fi promovaţi tineri actori, atât în Carei, cât şi în alte localităţi din judeţ.

Organizatorul evenimentului a fost Asociaţia Culturală „Teatrul Genesis“ Satu Mare.            

Tags: tineri  actori  teatru  carei  
1079 vizite
Distribuie pe