Teatrul de Nord va găzdui la sfârşitul acestei săptămâni două premiere inedite pentru viaţa culturală a Sătmarului. Detalii despre spectacole au fost prezentate joi, în cadrul unei conferinţe de presă, de directorul artistic Andrei Mihalache, directorul administrativ Stier Peter şi secretarul literar Mona Caiţa.
Primul spectacol, „Soap Opera”, pus în scenă sâmbătă, cu începere de la ora 19.00 în Sala Studio, este realizat în parteneriat cu Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Vlad Mugur” al Facultăţii de Teatru şi Televiziune al UBB Cluj.
Piesa este scrisă de Cristiana Keresztes, iar regia este semnată de Alexandra Felseghi, şi constituie, practic, lucrările de licenţă ale autoarei şi regizoarei, proaspete absolvente ale facultăţii.
Din distribuţie fac parte atât studenţi, cât şi actori sătmăreni: Dana Moisuc, Diana Turtureanu, Tudor Crimu, Alin Gavrilaş, Sergiu Tăbăcaru, Tibor Szekely, Carol Erdös.
“Ideea centrală a spectacolului este deteriorarea conceptului de familie - ca celulă de bază a societăţii în epoca postcomunistă şi dezintegrarea ei sub mirajul vestului.
Nemulţumirea faţă de societatea românească, reminiscenţele comunismului resimţite până astăzi, rutina, deprimarea şi frica de singurătate sunt principalele probleme cu care se confruntă nu numai personajele din piesă, ci şi mai mult de jumătate dintre noi” – a declarat regizoarea Alexandra Felseghi.
A doua premieră va avea loc duminică, de la ora 21.00 în Sala Mare, piesa „Demoni” a dramaturgului suedez Lars Noren fiind pusă în scenă de Ovidiu Caiţa. Este un spectacol nonconformist, motiv pentru care este interzis minorilor sub 14 ani.
Din distribuţie fac parte Ramona Dumitrean, Ciprian Vultur, Diana Turtureanu, Dorin C. Zachei, Dorina Nemeş şi Ionuţ Oprea.
„Tema principală a dramaturgiei lui Noren, ca şi a piesei Demoni, a constat, pentru mult timp, în a dezvălui fără compromisuri, realitatea relaţiilor de familie, printr-o mişcare înapoi, care dă la iveală un trecut dureros, neeliberat şi plin de divergenţe latente” – se arată în comunicatul de presă al Teatrului de Nord.
Conducerea instituţiei culturale a prezentat şi programul celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru „Fără Bariere”, ce se va desfăşura la Satu Mare în perioada 22 – 31 mai. Vom reveni cu amănunte despre spectacolele din cadrul festivalului.