Locale Altele
Luni, 10 Decembrie 2018
Luni, 10 Dec 2018
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Trupa Harag György organizează un spectacol caritabil
Trupa Harag Gyorgy  - Joi, 9 Februarie 2017

Pe data de 18 februarie 2017, începând cu ora 19.00, Trupa Harag György a introdus în program o reprezentație cu scop caritabil al spectacolului Zestrea cu tâlc, dorind să contribuie astfel la tratamentul unui coleg al trupei.

Spectacolul continuă tradiția inaugurată în urmă cu câțiva ani, o tradiție prin care trupa donează venitul întreg al unui spectacol în favoarea susținerii materiale a unor asociații civile, sau persoane fizice nevoiașe.

Nu tun, ci tuntun. Firește că așa cuvânt nu există. În acest spectacol însă există chiar și ceea ce nu există. „De lăudat ne putem lăuda și cu ceea ce nu avem!” cum zice una dintre personajele poveștii. Este vorba despre un spectacol „made in Sătmar” în toată puterea cuvântului. Este o comedie țărănească plină cu poante sătmărene. Avem de-a face o fată săracă aflată la vârsta măritișului și pe care flăcăul bogat o ia de nevastă doar dacă are zestre. Zestre însă nu este. Ei și aici intervine inventivitatea sătmărenilor: zestre nu este, dar este. Acum să fim ingenioși. Este ceea ce nu este. Mai este și câinele Bandi care a murit, săracul, și care pute ca un bursuc. Mai mult, bunicuța mai niciodată nu-și poate controla urina. Józsi a vizitat lumea de dincolo unde îngerii se plimbă în stânga și-n dreapta și culeg iarbă calului lui Sfântu Petru. Nenea Veres Gyurka nu mai face față femeilor, dar unele s-ar mulțumi numai să fie bâzâite de el. Așadar, viața nu e ușoară...

Bilete pentru spectacol se pot achiziționa la prețul de 20, respectiv 25 de lei la agenția teatrală de pa strada Horea, de luni până vineri între orele 10.00 și 17.00. Pentru informații suplimentare ne puteți contacta telefonic, 0261-712106, sau prin email.

 

 

Tags: spectacol caritabil  trupa harag gyorgy  
529 vizite
Distribuie pe