Locale Altele
Marti, 17 Octombrie 2017
Marti, 17 Oct 2017
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Capitala Oașului va găzdui o conferință internațională dedicată Centenarului Marii Uniri
Primăria Negrești-Oaș  - Luni, 9 Octombrie 2017

În cadrul proiectului cultural Regina soldat s-a desfășurat, în Aula Academiei de Studii Economice din București, sesiunea omagială dedicată Reginei Maria a României și implicării acesteia în Primul Război Mondial.

Proiectul de anvergură națională este pus sub semnul Centenarului Marii Uniri, fiind inițiat și implementat de Asociația România Culturală, în parteneriat cu prestigioase instituții, printre care Primăria, Consiliul local Negrești-Oaș și Muzeul Țării Oașului.

Cu această ocazie, orașul Negrești-Oaș a fost ales pentru a găzdui conferința internațională pe tema implicării Familiei Regale în Primul Război Mondial. O conferință la care vor participa reputați istorici și oameni de cultură din țară și străinătate, evenimentul înscriindu-se în seria de proiecte marcante dedicate Centenarului Marii Uniri.

”Sunt onorată să fiu implicată într-un asemenea proiect și cred că, împreună cu doamna primar Aurelia Fedorca, Consiliul Local și Departamentul Centenar constituit la nivelul orașului Negrești-Oaș, ne vom mobiliza pentru buna organizare a acestui important eveniment” – a declarat managerul instituțiilor de cultură din orașul gazdă,  dr. Natalia Lazăr.

Tags: conferinta  centenar  unire  negresti oas  
242 vizite
Distribuie pe

„Întâlnire Zilnică cu LITeratura”, la Biblioteca Județeană
Marti, 17 Octombrie 2017
Biblioteca Județeană Satu Mare îi invită pe sătmărenii pasionați de lectură la ultima acțiune de schimb de carte din acest an. Sub genericul „Citește și dă mai departe la schimb de carte”...   continuare

„Revizorul” deschide stagiunea 2017-2018 la Teatrul de Nord
Luni, 16 Octombrie 2017
Secția română a Teatrului de Nord deschide stagiunea 2017-2018 cu premiera ”Revizorul” după Nikolai Vasilievici Gogol în regia lui Vadas László, scenografia Albert Alpár. Vadas László este clujean, absolvent de teatrologie și regie la UBB.   continuare

Concert „In memoriam Elvis” și lansare de carte la sfârșit de săptămână
Luni, 16 Octombrie 2017
Vineri, 20 octombrie 2017 de la ora 19.00 la Casa de Cultură a Sindicatelor va avea loc concertul „In memoriam Elvis” cu Elvis Band, XXL Band și corul Canticum. Prețul biletului este de 15 lei pentru adulți și 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari.   continuare

Adunarea Generală ASTRA – sărbătoarea românismului ardelenesc la Carei
Duminica, 15 Octombrie 2017
Municipiul Carei găzduiește în acest sfârșit de săptămână, lucrările celei de-a 112- a Adunării Generale a Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, ASTRA...   continuare

Adunarea Generală ASTRA la Carei
Vineri, 13 Octombrie 2017
În contextul celebrării celei de-a 112-a Adunări Generale ASTRA, care are loc în perioada 13-15 octombrie 2017 la Carei, prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip a fost gazda unei întâlniri între academicieni şi elevii olimpici din liceele sătmărene, care a avut loc vineri în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ. Adunarea generală ASTRA este un prilej de dialog...   continuare