Biblioteca Județeană Satu Mare îi invită pe sătmărenii pasionați de lectură la ultima acțiune de schimb de carte din acest an.
Sub genericul „Citește și dă mai departe la schimb de carte”, evenimentul se va derula miercuri, 18 octombrie, în intervalul orar 1300-1500, la Sediul central, în fața Sălii de lectură „Gheorghe Bulgăr”, la Filiala nr. 1 de pe Strada Brândușa nr. 17 și la Filiala nr. 2 „Lucian Blaga” de pe Bulevardul Independenței nr. 42-44.
Această acțiune stradală va oferi bibliotecarilor oportunitatea de a promova în rândul comunității sătmărene proiectul „iZiLIT – Întâlnire Zilnică cu LITeratura”, după ce acesta a fost prezentat elevilor de la diferite instituții de învățământ.
Proiectul iZiLIT a fost inițiat de Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov și Uniunea Editorilor din România – UER, este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, iar prin intermediul Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România – ANBPR, a căpătat o amploare națională.
Scopul principal al proiectului constă în crearea unei forme inovatoare de promovare și de comunicare a literaturii române contemporane, în rândul tinerilor. Astfel, a fost dezvoltată o aplicație pentru telefoane mobile Android și IOS, disponibilă gratuit.
Cum funcționează:
Odată descărcată și instalată, aplicația trimite, în fiecare zi, o recomandare de lectură, direct pe telefonul utilizatorului, cu următoarele informații: imaginea coperții cărții, o notă scurtă despre conținut, exprimată de o persoană avizată, și o scurtă biografie a autorului.
Cărțile recomandate aparțin literaturii române contemporane și selecția lor s-a făcut pe baza statisticilor de bibliotecă realizate la nivel național, a datelor deținute de UER cu privire la preferințele cititorilor exprimate în cadrul topurilor de carte realizate de majoritatea editurilor, a vânzărilor de carte, a valorii cărților exprimată prin traducerea în alte limbi și/sau a premiile obținute, cât și prin consultarea site-urilor de specialitate.
Datorită caracteristicilor sale, aplicația iZiLIT permite utilizatorului să trimită un comentariu legat de cartea primită; să intre în contact cu autorul prin intermediul rețelelor sociale; să exploreze cu ușurință cărțile din zilele anterioare, cuprinse în lista de arhivă; să își creeze propria colecție de cărți favorite dintre cele primite și să trimită cartea favorită prin intermediul propriilor rețele de socializare.
Aplicația iZiLIT este disponibilă și poate fi descărcată gratuit de pe Google Play și App Store începând cu data de 15 septembrie a.c.
„Prin implementarea proiectului iZiLIT, tinerii vor primi zilnic recomandări profesioniste de lectură din literatura română contemporană, mult mai interesantă pentru ei prin actualitatea temelor abordate, și la care, în mod obișnuit, nu au acces (literatura română contemporană este puțin studiată în școală), iar evenimentele unde aceasta este promovată (lansări de carte, târguri de carte) au caracter temporar. De asemenea, acest proiect reprezintă o modalitate de a scoate lectura din context strict școlar și de a contribui la schimbarea percepției asupra cititului de plăcere, condiție esențială pentru integrarea culturii scrise în practicile de consum cultural ale tinerei generații.”, se arată pe site-ul ANBPR.