Locale Altele
Joi, 18 Octombrie 2018
Joi, 18 Oct 2018
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Manifestări tradiționale la hramul bisericii din Certeze
Prefectura Satu Mare  - Duminica, 12 Noiembrie 2017

Prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, a participat duminică la manifestările religioase şi cultural-tradiţionale prilejuite de sărbătoarea de hram a Bisericii parohiale „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din comuna Certeze, la 200 de ani de atestare documentară.

Începând cu ora 9, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în fruntea unui numeros sobor de preoţi.

Alături de oficialitățile județene și locale a fost prezent la această sărbătoare și europarlamentarul Ioan Mircea Pașcu.

La finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Certeze.

Manifestările au continuat cu danţul tradiţional la Ciuperca horilor din comuna Certeze, o demonstraţie folclorică a membrilor Asociaţiei socio-culturale „Țara Oașului” şi Grupul Iza, care i-au invitat la joc pe toți cei prezenți.

Tags: hram  biserica  certeze  
859 vizite
Distribuie pe

Trupa Harag György a jucat în deplasare la Tiszaújváros
Miercuri, 17 Octombrie 2018
Trupa Harag György a Teatrului de Nord Satu Mare a participat, pe data de 13 octombrie, la evenimentul Teatru Fără Frontiere organizat la Tiszaújváros.   continuare

Lansare de carte, la Biblioteca Județeană Satu Mare
Marti, 16 Octombrie 2018
Biblioteca Județeană Satu Mare în colaborare cu Editura Citadela organizează vineri, 26 octombrie, cu începere de la ora 14.00, în găzduirea Sălii de lectură „Gheorghe Bulgăr”, evenimentul de lansare a volumului...   continuare

Cenușăreasa, Consiliu de familie și Micul Prinț revin în programul Teatrului de Nord
Luni, 15 Octombrie 2018
În această săptămână secția română a Teatrului de Nord programează primele întâlniri cu copiii din stagiune:   continuare

Expoziție foto la Castelul Karolyi cu ocazia Zilei Naționale a Spaniei
Vineri, 12 Octombrie 2018
Direcția de Cultură a Municipiului Carei continuă proiectul intitulat „Zile Naționale ale țărilor U.E.”, relansat în 16 februarie anul acesta și având tema...   continuare

A fost vernisată expoziția „Retro” a colecționarului Mircea Găzdag
Vineri, 12 Octombrie 2018
Joi, 11 octombrie 2018, de la ora 17.00, în Sala de Conferințe a Castelului Károlyi din municipiul Carei a avut loc vernisajul expoziției „RETRO”...   continuare