Locale Altele
Vineri, 22 Martie 2019
Vin, 22 Mar 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Expoziţia de artă fotografică „Zestrea Vie Românească”
Centrul de Creație Satu Mare  - Luni, 4 Iunie 2018

Expoziţia de artă fotografică „Zestrea Vie Românească” este o expoziţie-eveniment care îşi propune să promoveze în rândul iubitorilor de cultură din ţară şi din străinătate cele mai importante valori ale patrimoniului cultural tradiţional din România.

Obiectivul expoziţiei este ca în anul aniversar al Centenarului Marii Uniri de la 1918 să facă cunoscute publicului larg valorile recunoscute pe plan mondial ale patrimoniului cultural tradiţional tangibil şi intangibil al României. Este vorba despre acele valori patrimoniale româneşti care ne diferenţiaza cultural de alte popoare şi ne fac mândri că suntem români, mai ales acum când are loc un proces de globalizare şi de nivelare a valorilor pe plan mondial.

Uniunea Europeană încurajează iniţiativele prin care cetăţenii să se implice în ampla cunoaştere a patrimoniului cultural şi de aceea anul 2018 a fost declarat Anul European al Patrimoniului  Cultural , prilej cu care se va consolida sentimentul de apartenenţă la un spaţiu cultural european comun ,desigur cu respectarea diversitaţii culturale şi elementelor de unicitate ale fiecărui popor în parte.

 Expoziţia de artă fotografică „Zestrea Vie Românească” prezintă într-un număr de 81 de lucrări de artă fotografică înrămate , unele de mari dimensiuni, cele mai valoroase elemente ale tradiţiilor,datinilor şi obiceiurilor din cadrul patrimoniului cultural tradiţional tangibil şi intangibil al României.

Fotografiile din cadrul expoziţiei reprezintă o frescă elocventă a identitaţii tradiţionale româneşti cuprinzând imagini despre portul popular, meşteşuguri şi ocupaţii rurale tradiţionale româneşti , meşteri populari, sărbători şi manifestări folclorice, tradiţii şi obiceiuri de Paşti,Crăciun şi Anul Nou, obiceiuri agrare, jocul şi dansul popular, botezul şi nunta tradiţională românească, etc. Un loc important îl ocupă în expoziţie fotografiile dedicate marilor personalităţi declarate oficial „tezaur uman viu” şi mai ales cele mai reprezentative tradiţii si meşteşuguri tradiţionale româneşti prezente pe Lista Patrimoniului Imaterial UNESCO, cum sunt :

Colindatul de ceată bărbătească ;

Doina ;

Tehnicile de prelucrare a ceramicii de Horezu, judeţul Vâlcea ;

Jocul fecioresc din România ;

Tehnicile de ţesere a scoarţelor româneşti tradiţionale ;

Practicile culturale asociate zilei de 1 martie.

Ritualul căluşului.

Toate aceste fotografii color realizate la un înalt nivel artistic se constituie într-o oglindă vie a bogaţiei culturale de care dispune poporul român în anul Centenarului şi pot  fi un important vector de promovare a turismului cultural din România.

Iată de ce, în anul 2018 atât de încărcat de semnificaţii, această expoziţie este o provocare pentru vizitatori de a redescoperi minunatele tradiţii româneşti, noi oameni şi locuri, sentimentele asociate culturii îmbogăţind sufleteşte cetăţenii cu bogate informaţii culturale şi spirituale. Tradiţiile strămoşeşti au darul de a uni românii !

În acest an de bilanţ naţional este momentul ca toţi românii să cunoască şi să aprecieze această inestimabilă avuţie naţională şi europeană care este patrimoniul cultural tradiţional al României.Cu o nouă viziune asupra patrimoniului tradiţional vom putea face din acesta o resursă importantă de dezvoltare personală şi comunitară prin conservare, protejare şi promovare adecvată. Atâta timp cât zestrea tradiţiilor noastre este pastrată vie în conştiinţa naţională spiritul românesc trăieşte ! Numai aşa tradiţiile româneşti nu se vor pierde !

Patrimoniul cultural tradiţional al României este o bogaţie care venind de la strămoşii noştri daci şi străbătând cu succes veacurile este o parte integrantă a identităţii poporului român, dar este totodată şi o valoare universală !

 Se cuvine deci să-l cunoaştem, să-l păstrăm şi să-l transmitem generaţiilor viitoare !

De aceea expoziţia de artă fotografică „Zestrea Vie Românească” a artistului baimărean Ilie Tudorel ne arată azi patrimoniul tradiţional românesc la confluenţa dintre trecut şi viitor, într-un an aniversar atât de important pentru noi toţi românii.

 NOTA :

Programul cultural „România-2018” cuprinde proiectul expoziţiei de fotografie „Comorile României” alături de proiectul expoziţional „Comorile Europei”(tematica: patrimoniul cultural european şi/sau UNESCO), proiectul expoziţional „Zestrea Vie Româneasca” (tematica: civilizaţia rurală,obiceiuri,tradiţii şi meşteşuguri din patrimoniul material şi imaterial românesc şi/sau UNESCO) şi proiectul expoziţional „România Centenarului” (o frescă a oamenilor din România şi a patrimoniul cultural românesc în anul Centenarului) = fotografii artistice realizate de artistul fotograf  Ilie Tudorel din Baia Mare, judeţul Maramureş. Expoziţiile sunt însoţite de expuneri cu digiporame.

PREZENTARE - Activitate artistică ILIE  TUDOREL – Baia Mare

Ilie Tudorel este un artist fotograf din Baia Mare, judeţul Maramureş, România, născut în 9 octombrie 1961 la Ardud, judeţul Satu Mare, România. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici (U.A.P.) sucursala Baia Mare şi al Asociaţiei Internaţionale „Euro Foto Art”. Este preşedinte al Clubului Foto-Video din cadrul O.N.G. Asociaţia „Millennium” din Baia Mare.

Artistul a fost prezent în 81 de expoziţii de arta fotografică, din care 33 de expoziţii personale şi 48 expoziţii de grup în diverse aşezaminte de cultură din România, Belgia, China, Polonia, Ungaria şi Ucraina. Aceasta intensă activitate expoziţională a fost reflectată în numeroase publicaţii scrise din ţară şi din strainătate precum şi în presa on-line. În anul 2015 a primit „ Premiul de Excelenţă” acordat de revista „Gazeta de Maramureş ”.

Fotografiile sale au fost publicate în albumele de arta fotografică „Stilul de viaţa european în Transilvania de Nord”, „Fotoetnografica”, „Dialog…”, revistele de cultura „Familia Română”, „Cetatea Literară”, „Porţile Nordului”, revista internaţionala de turism „ BeTUI ” şi saptamanalul „Zi de Zi– Oradea & Bihor”, albumul turistic CAREI precum şi în numeroase carţi .  

Începând din anul 2011 a desfaşurat o intensă activitate în mediul on-line, unde a înfiinţat canalul video https://www.youtube.com/user/maramuresguide, ce are ca scop promovarea zonei Maramureşului prin videoclipuri. În prezent canalul video de pe youtube are peste 485.000 de vizualizări din întreaga lume.

Din  2013 a înfiinţat blog-ul de fotografie www.tudorphotoblog.blogspot.com ce are ca scop promovarea mesajului fotografic în actul de cultură şi promovarea României,Transilvaniei şi Maramureşului în lume. Fotografiile prezentate au o calitate deosebită (HD) şi subiectele conţin un înalt nivel de informaţie. Blog-ul de fotografie are peste 230 de albume foto şi o activitate intensă, având peste  143.000 de accesari de pe toate continentele. Tot din anul 2013 şi-a intensificat activitatea în domeniul artei fotografice. A susţinut mai multe stagii de pregătire fotografică în domeniul fotografiei de arhitectură şi în domeniul fotografiei de natură şi peisaj la Academia Photo Romania. A participat la 3 tabere de creaţie în domeniul artei fotografice („Fotoetnografica” Ediţia a XII-a şi Ediţia a XIII-a şi tabăra internaţională „EuroPhotoCamp-2014”).

În prezent lucrează la proiectele personale de artă fotografică pe care le-a iniţiat : - Proiectul fotografic „Momente Astrale”- expoziţie itinerantă ;

Proiectul fotografic „Viaţa în Transilvania de Nord”- expoziţie itinerantă ;

Proiectul „Simboluri Astrale în arhitectura şi arta tradiţională maramureşană” si proiectul „Semnele Ceriului ”- expoziţii itinerante ;

- Proiectele „Comorile  României ” şi „ Zestrea Vie Româneasca ” .

De asemenea a iniţiat şi continua proiectele internaţionale de artă fotografică :

Proiectul „Maramureş - Oameni şi Locuri ” – expoziţie int. itinerantă ;

Proiectul „EuroPhotoCamp” – organizare tabere int. de artă fotografică.                  

Tags: expozitie  arta  fotografie  zestre  
339 vizite
Distribuie pe