Locale Altele
Luni, 26 August 2019
Luni, 26 Aug 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Conferință și lansarea cărții ”Povara libertății” a lui Mihai Neamțu la Satu Mare
Florin Răchitan  - Luni, 19 Noiembrie 2018

Tânărul filosof Mihai Neamțu, școlit la universități de prestigiu din Munchen, Londra și Washington, este considerat deja unul dintre reprezentanții de seamă ai Dreptei conservatoare românești, un intelectual implicat activ și în politică, el fiind fondatorul Partidului Noua Republică, iar în prezent se face remarcat în rândurile Partidului Național Liberal, promovând ideea de unitate a Dreptei.

Volumele publicate de el în ultimul deceniu au făcut mereu senzație în lumea academică, mai ales că, dând dovadă de o fină cunoaștere intuitivă a realităților din lumea largă, a reușit să șocheze opinia publică prin anticiparea unor fenomene precum Brexit sau victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA, cu mult înainte ca aceste subiecte să fie luate în serios de elita politică.

 „Mintea de șahist a lui Mihai Neamțu e antrenată să anticipeze marile mutări de pe harta istoriei. După ce a prognozat faimosul Brexit și controversata victorie a lui Donald Trump la Casa Albă (scandalos, pentru unii prieteni!), tânărul filozof ne avertizează acum asupra declinului iminent al civilizației occidentale, aflată sub asediul lent al Islamului radical și al ideologiei progresist-seculariste.

Mulțimea de analize subtile și întrebări pertinente — cine e suveranul în Uniunea Europeană? — face din «Povara libertății» un veritabil manual de teologie politică. Pledoaria pentru revoluția interioară prin redescoperirea păcii lui Iisus ne oferă un volum-unicat în limba română” – scrie deja celebrul preot Constantin NECULA în prefața ultimului volum publicat de copilul teribil al filosofiei și politicii românești.

Cartea va fi lansată la Satu Mare în cadrul unei conferințe publice la care va participa și autorul, marți de la ora 17 la Filarmonica ”Dinu Lipatti”, în cadrul unui eveniment organizat de consilierul județean Adrian Cozma.

Tags: lansare  carte  povara  libertatii  mihai neamtu  
271 vizite
Distribuie pe