Locale Altele
Joi, 17 Octombrie 2019
Joi, 17 Oct 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
”Povara libertății” prezentată de Mihai Neamțu la Satu Mare
Florin Răchitan  - Marti, 20 Noiembrie 2018

Grofii nu l-au lăsat să-și prezinte cartea la Casa Meșteșugarilor, de-aia că evenimentul a fost organizat de consilierul județean Adrian Cozma, dar asta nu l-a oprit pe tânărul filosof Mihai Neamțu să se întâlnească cu cititorii din Satu Mare cu ocazia lansării celui mai nou volum al său, ”Povara libertății”.

Filarmonica ”Dinu Lipatti” s-a dovedit o gazdă mai primitoare, astfel că reprezentantul mișcării ce se dorește a fi Dreapta conservatoare românească, după modelul lumii civilizate occidentale, a avut unde să se întâlnească cu numeroșii săi admiratori, între care am recunoscut atât înalte fețe bisericești sau primari din județ, cât și cetățeni simpli de toate vârstele.

A fost o ocazie potrivită pentru a-l asculta pe cel care a prevăzut Brexit-ul sau victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA cu mult înainte ca elita politică din România sau din lume să ia în serios aceste fenomene, prezentarea de carte evoluând într-un eveniment interactiv, cu participarea activă a audienței din sală.

Tags: lansare  carte  mihai neamtu  
548 vizite
Distribuie pe