Locale Altele
Luni, 3 August 2020
Luni, 3 Aug 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Ziua Internațională a Cititului Împreună–ZICI, la Biblioteca Județeană Satu Mare
Biblioteca Județeană Satu Mare  - Marti, 29 Ianuarie 2019

Pentru al treilea an consecutiv, Biblioteca Județeană Satu Mare se alătură inițiativei comunității Citim Împreună România și marchează Ziua Internațională a Cititului Împreună–ZICI printr-o serie de lecturi publice, cu voce tare, la care sunt invitați să participe toți copiii de vârstă preșcolară dar și clase de elevi, însoțiți de părinți, bunici sau cadre didactice.

Sesiunile de lecturi se vor derula în Sala Multimedia a Bibliotecii Județene Satu Mare și vor avea o întindere de o jumătate de oră, fiecare. Intervalul orar de la 09.00 la 11.00 va fi alocat preșcolarilor, iar cel cuprins între 11.00 la 13.00, este rezervat grupurilor de elevi.

Ediția din acest an se derulează sub genericul „Citim ca să Ș.T.I.M.”, iar lecturile alese vor viza, în primul rând, domenii precum Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică. „Pornind de la rezultatele amplelor studii întreprinse privind impactul citirii cu voce tare de către adulți asupra dezvoltării competențelor de citit-scris ale copiilor și de la convingătoarele dovezi că citirea cu voce tare la toate disciplinele este esențială nu doar pentru dezvoltarea competențelor de citit-scris, dar și pentru dezvoltarea competențelor specifice disciplinelor de studiu, această nouă ediție este una provocatoare și inedită pentru organizatori. Și în cazul lecțiilor de științe, citirea cu voce tare poate face trecerea de la receptarea pasivă a conținuturilor la un mod de învăţare centrat pe deslușirea sensurilor profunde ale discursului științific.”, se arată pe grupul Citim Împreună România.

Organizată de către Lit World şi marcată anual în lume, începând cu anul 2012, Ziua Internaţională a Cititului Împreună este un eveniment global la care participă milioane de oameni din peste 100 de ţări.

Cadrele didactice care doresc să se alăture acestui eveniment cu grupe de copii ori clase de elevi, sunt invitate să să-și anunțe intenția de participare și intervalul orar ales la numărul de telefon al Bibliotecii Județene Satu Mare, 0261-711199.

 

Tags: citit  impreuna  ziua internationala  lecturi  
385 vizite
Distribuie pe