Locale Altele
Duminica, 22 Septembrie 2019
Dum, 22 Sept 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Adrian Feher – Bruno a câștigat premiul special la Concursul „Dăm Folk” de la Neamț
Centrul de Creație Satu Mare  - Marti, 20 August 2019

În perioada 12-17 august 2019 la Tașca în județul Neamț a avut loc tabăra și Festivalul Național de Creație și Interpretare „Dăm Folk”- ediția a IV-a.

La acest festival au participat doi sătmăreni, folkistul George Negrea, care a fost președintele juriului și un tânăr folkist, Adrian Feher - Bruno, în calitate de concurent.

„Am fost onorat să fiu președintele juriului la Festivalul de Muzică Folk ”DĂM FOLK”, festival cu tradiție în județul Neamț. Nu a fost o muncă ușoară, concurenții au fost foarte buni. Împreună cu juriații, Daniel Vinca, Cristina Marin, Diana Petrescu și Dorina Mucenicu am reușit să ”recompensăm” talentul, prezența scenic și originalitatea.Sunt tineri foarte talentați în țară și pe an ce trece, tot mai mulți dintre ei se orientează spre muzica folk.”, a declarat George Negrea.

În ciuda unei concurențe acerbe, afalt la primul său concurs de acest gen, în urma deciziei juriului, Adrian Feher - Bruno a obținut Premiul Special cu două cântece aparținînd unor cantautori sătmăreni: ”Călători” versuri și muzică Felician Pop și ”Căruța” de Alexandru Ivanovici.

Menționăm că toți cei 50 de copii și tineri, din toată țara au beneficiat de mai multe avantaje, respectiv: tabără gratuită timp de o săptămână, excursii, drumeții în zona montană a județului Neamț ( Cheile Bicazului, Lacu Roșu, Bicaz, Izvorul Muntelui, etc. Ateliere de lucru, ședințe de inițiere foto-video , precum și premii destul de substanțiale în bani, trofee atrăgătoare, medalii, diplome etc.

Evenimentul a fost creat de Asociația Culturală „Eu Cred” Tașca, condusă de inimosul Marius Coșerariu, cu sprijinul Consiliului Județean Neamț, Primăriei și Consiliului Local Tașca, Primăriei și Consiliului Local Bicazu-Ardelean și parteneri media. În concurs au participat 40 de concurenți din toată țara.

Marele Trofeu al festivalului a fost cucerit de către grupul „Vamadi’s” din Slănic Moldova, Bacău.

315 vizite
Distribuie pe