Locale Altele
Marti, 28 Ianuarie 2020
Marti, 28 Ian 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Prima seară de concerte din cadrul Festivalului coral Magia Crăciunului, la Castelul Karolyi
Centrul Cultural Carei  - Miercuri, 11 Decembrie 2019

Marți, 11 decembrie 2019, la Castelul Károlyi, a avut loc prima seară a Festivalului coral Magia Crăciunului, eveniment care reunește 13 coruri din municipiul Carei și împrejurimi.

În fața unui public numeros, au răsunat cele mai frumoase colinde românești, interpretate cu mare măiestrie de membrii corurilor participante.

Au evoluat pe rând: Corul Crenguța al Liceului Teoretic Carei – dirijor prof. Vlad Pașca, copiii de la Ansamblul Ceatăra – dirijor prof. Adrian Pașca, Corul Asociației Unirea 2009 Carei - dirijor Ionică Moiș, Corul Catedralei Ortodoxe Sf. Dumitru din Carei – dirijor prof. Leontina Roșca și Corala Preoțească a Protopopiatului Ortodox Român Carei – dirijor prof. Mariana Vulcan.

Au recitat poezii elevele Maria Muntean și Nyegrai Nikolette de la Școala gimnazială Vasile Lucaciu, evenimentul fiind prezentat de către Bogdan Georgescu, directorul Direcției de Cultură Carei.

Într-o atmosferă de sărbătoare, spectatorii au răsplătit cu aplauze evoluțiile fiecărui cor în parte, cântând alături de artiști colindele preferate. La final, toată sala s-a ridicat în picioare și a cântat alături de corala preoțească ”La Mulți Ani!”

Festivalul continuă miercuri, 11 decembrie 2019, ora 18.00, cu un program de colinde în limbile maghiară și germană. Vor participa: Corul Pro Ecclesia al Bisericii Reformate Carei, Corul Károli Gáspár al Bisericii Reformate Carei, Corul Bisericii Fatima din Carei, Corul Gyertyaláng din Foieni, Corul Páter Szabó Dömjén din Căpleni, Corul din Urziceni și Corul bărbătesc Schwäbischer Männerchor.

Organizatori: Direcția de Cultură Carei și Centrul de promovare a turismului cultural grof Károlyi Carei.

 

593 vizite
Distribuie pe