Ţigăneală mare în Centru duminica, dar de data aceasta am folosit expresia fără sens peiorativ. Satu Mare a găzduit pentru prima dată Festivalul Internaţional al Romilor, eveniment la care s-au adunat în Piaţa 25 Octombrie cam 200 de spectatori, romi şi ne-romi deopotrivă.
Participanţii au fost salutaţi de preşedintele Partidei Romilor, Horvath Ignacz, şi de primarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, după care, pe scenă au evoluat cele mai cunoscute formaţii de lăutari din Satu Mare, Trandafirii Negri, Lacso Roma, Paradis Duo şi Alex Yali, alături de vedetele invitate din străinătate, Jurij şi Fetele din Ucraina şi Radics din Cehia.
Cel care trebuia să fie starul serii, Terry Black din Ungaria, nu a mai apărut, dar ţiganii, pirandele şi puradeii n-au plâns prea mult după el şi au încins o petrecere cum numai ei ştiu să facă.