
Administrezi o pensiune și te confrunți adesea cu erori în sistemul de rezervări care îți afectează negativ afacerea? Situații precum suprapunerea rezervărilor sau lipsa de comunicare între echipă sunt mai frecvente decât ți-ai dori.Cea de-a VII-a ediţie a Samfest Jazz a început joi seara, la Filarmonica „Dinu Lipatti”, cu trei recitaluri extraordinare ale unor artişti cu abordări diferite a acestui gen muzical nobil, dar care s-au completat reciproc în mod armonios, spre satisfacţia publicului prezent în număr surprinzător de mare în sală. Dintre oficialităţi i-am remarcat pe primarul Iuliu Ilyes şi pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef.
Seara de jazz a fost deschisă cum nu se poate mai bine, cu vocea suavă şi trăirile emoţionale intense ale frumoasei Nadia Trohin, un tânăr talent originar din Chişinău, dar cu studii aprofundate la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Ea a fost acompaniată, pe ritmuri de bosanova sau improvizaţii plăcute de jazz, de doi prieteni, de unde şi particula „& Friends” alăturată numelui ei.
A urcat apoi pe scenă Marius Pop împreună cu quintetul M-Theory, iar seara s-a încheiat cu recitalul trupei The New Soul Band din Ungaria, ce a prezentat un amestec rafinat de jazz şi muzică populară maghiară.
Seara de vineri aduce pe scena filarmonicii un obişnuit al festivalurilor sătmărene de jazz, Harry Tavitian, care va alcătui de această dată un duo de excepţie cu un alt pionier al pianisticii jazz, Ion Baciu jr. În deschidere va cânta o trupă care a mai fost nu demult la Satu Mare, Mario & The Teachers.
Concertul începe la ora 19. Prezintă renumitul expert în jazz Florian Lungu. Biletul costă 15 lei şi poate fi cumpărat în sala filarmonicii înainte de spectacol.
Programul Zilelor Oraşului Satu Mare 2016
Dikk csavo, ţiganii sărbătoresc Ziua Romilor… separat
Irina Solomeș zisă Jaga, din Târșolț, personajul principal al unui nou capitol din foto-documentarul ”Mândrie și Beton – după 10 ani”
Tenorul Marian Buzilă – artistul care înnobilează petrecerile
Programul Zilelor Orașului Satu Mare - ediţia 2013
Program de vizită modificat la Turnul Pompierilor
Vedeta de la „Dansez pentru tine” le învaţă pe sătmărence să danseze
Sute de colindători la festivalul tradiţional de la Negreşti
O sătmăreancă la „Dansez pentru tine”
Întâlnirea şvabilor de pretutindeni
Sătmarul, aşa cum nu l-aţi mai văzut niciodată…
”Dumnezeu m-a ales să le cânt oamenilor” – interviu cu interpreta de muzică populară Andrada Bârsăuan
Programul Sărbătorii Castanelor de la Baia Mare
Merţan incendiat în cartierul 14 Mai
Festivalul Internaţional de Teatru „Fără Bariere” la Satu Mare
Festivalul de teatru „Rotaract” pentru elevi
Perfect pitch la Liceul de Artă
Erntedankfest - sărbătoarea recoltei pentru şvabii sătmăreni
Cristi Codrea îşi lansează primul album etno
Programul Zilelor Culturale Sătmărene