La Urziceni a avut loc sâmbătă cea de-a XVII-a ediţie a manifestărilor dedicate comemorării tragediei prin care au trecut şvabii sătmăreni deportaţi în lagărele sovietice de muncă forţată la sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial. Comemorarea a fost organizată de Forumul Democrat German, iar între invitaţii de onoare s-au numărat preşedintele Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, şi prefectul Radu Giurcă.

Manifestările au început cu o slujbă religioasă oficiată în limba germană de episcopul romano-catolic Eugen Schonberger, iar cei câţiva zeci de supravieţuitori ai deportărilor, care s-au adunat la biserica din Urziceni venind din toate localităţile cu populaţie germană ale judeţului, au avut parte de alinare sufletească ascultând imnurile religioase interpretate de corul Maestoso din Tăşnad.

După slujbă, deportaţii şi familiile lor, precum şi oficialităţile prezente au depus jerbe de flori la monumentul închinat victimelor deportărilor, după care au fost invitaţi la un prânz cu bucate tradiţionale şvăbeşti, la căminul cultural din localitate.

Primarul comunei Urziceni, Iosif Mellau, a împărţit garoafe tuturor supravieţuitorilor iadului sovietic, după care au depănat amintiri şi au savurat atât masa copioasă, cât şi programul cultural-artistic pregătit de gazde.

În luna ianuarie a anului 1945, când încă în alte regiuni ale Europei războiul era în toi, forţele de ocupaţie sovietice au adunat 5.000 de bărbaţi şi femei apţi de muncă din localităţile şvăbeşti ale judeţului Satu Mare şi i-au deportat în lagărele din regiunea minieră Doneţk, din Ucraina de azi, la aşa-numitul „malenki robot”, adică „muncă de despăgubire”.

Singura vină a celor deportaţi a fost apartenenţa lor la etnia germană, care, în baza teoriei culpei colective, era considerată de sovietici responsabilă pentru declanşarea şi distrugerile provocate de război, astfel că şvabii sătmăreni au fost nevoiţi să-i „despăgubească” pe ruşi, prin forţa lor de muncă, pentru păcatele regimului nazist din Germania.

În cinci ani de muncă silnică în condiţii îngrozitoare, sute de şvabi sătmăreni şi-au găsit sfârşitul în lagăre care nu se deosebeau prea mult de cel de la Auschwitz şi îşi dorm somnul de veci în morminte nemarcate, în pământ străin, la mii de kilometri de acasă. Cei care au avut norocul să supravieţuiască, au fost eliberaţi de autorităţile sovietice doar pentru a se reîntoarce în România comunistă, unde au trebuit să păstreze tăcerea încă patru decenii despre ororile prin care au trecut.