Locale Altele
Joi, 29 Octombrie 2020
Joi, 29 Oct 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Festivalul Mămăligii la Turţ
Consiliul Judeţean Satu Mare  - Miercuri, 25 Aprilie 2012

Consiliul Judeţean Satu Mare organizează sâmbătă, la Turţ, Festivalul Mămăligii, în cadrul proiectului „Tur gastronomic în judeţele Satu Mare şi Szabolcs-Szatmar-Bereg”, ce beneficiază de finanţare europeană prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013.

 

La eveniment vor participa 15 echipe din cele două judeţe, acestea urmând să pregătească nu mai puţin de 6.000 de porţii de mâncare ce au la bază acest produs tradiţional specific regiunii.

Vizitatorii vor avea ocazia să deguste bunătăţile preparate de concurenţi, cumpărându-e pe baza unor tichete, iar echipa care va aduna cele mai multe tichete va fi desemnată câştigătoare.

 

Buna dispoziţie a participanţilor va fi asigurată de interpreţii şi ansamblurile folclorice româneşti, maghiare şi germane, care vor evolua toată ziua pe scenă.

 

Festivalul Mămăligii este cel de-al doilea eveniment de acest gen organizat în cadrul proiectului de cooperare transfrontaliera dintre cele două judeţe, după ce anul trecut mai multe echipe sătmărene au participat la un festival gastronomic similar organizat în staţiunea Sosto de lângă Nyiregyhaza.

977 vizite
Distribuie pe