Locale Altele
Luni, 21 Octombrie 2019
Luni, 21 Oct 2019
LocaleSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateViaţă sănătoasăSfatul mediculuiDietaLifestyleGalerie FotoParty Foto
Bilanţ pe 2015 şi planuri pe 2016 la Spitalul Judeţean Satu Mare
Florin Răchitan  - Luni, 22 Februarie 2016

În cadrul unei conferinţe de presă la care au participat preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, respectiv Rudolf Riedl, managerii Spitalului Judeţean de Urgenţă şi al Spitalului de Pneumoftiziologie, Marcela Papici, respectiv Ioan Sergiu „au dat raportul” despre activitatea pe anul 2015 a instituţiilor pe care le conduc, dar şi despre planurile pe care le au pe 2016.

Potrivit prezentării făcute de Marcela Papici, prioritatea conducerii Spitalului Judeţean este aducerea la Satu Mare a unor noi medici specialişti, dar şi continuarea investiţiilor în reabilitarea unor secţii şi achiziţionarea de aparatură medicală.

Astfel, după ce la începutul anului au fost aduşi trei medici pe specialităţi diferite, pe tot parcursul anului vor mai fi aduşi alţi medici, astfel încât să fie deservite toate secţiile.

De asemenea, vor continua lucrările de reabilitare la etajul I al Spitalului Nou, la secţiile ORL, Obstetrică-Ginecologie, Chirurgie Generală şi Plastică, precum şi la Terapie Intensivă, în timp ce la Spitalul Vechi vor fi reabilitate secţiile de Neurologie şi Oftalmologie. În acelaşi timp, va fi achiziţionată aparatură medicală nouă, în valoare de 13 milioane de lei.

La rândul lui, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, Ioan Sergiu, a enumerat printre priorităţile pe anul 2016 repararea acoperişurilor şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare de la spitalele TBC din Satu Mare şi Bixad, precum şi punerea în funcţiune a aparatului Roentgen cumpărat anul trecut.

1871 vizite
Distribuie pe