Operaţii minim invazive în ginecologie
Un grup internaţional de chirurgi, experimentaţi în chirurgia ginecologică, a sosit săptămâna aceasta la Bucureş ti pentru a-i învăţa pe medicii români de la Euroclinic o nouă tehnică de tratament.
Este vorba despre o intervenţie minim invazivă care vindecă prolapsul şi incontinenţa urinară, probleme cu care se confruntă unele femei după ce au născut ori odată cu înaintarea în vârstă. Spre deosebire de metodele clasice, care distrug din organe, prin noua tehnică se încearcă reconstruirea ţesuturilor şi a ligamentelor afectate într-un mod cât mai natural posibil.
„Nu tăiem nimic din ce e al organismului, ci reconstruim“, spune profesorul Petre Brătilă, ginecolog la Spitalul Euroclinic din Bucureşti.
Intervenţia durează maximum 10 minute
După ce a născut, o femeie se poate confrunta cu probleme precum prolapsul (uterul „coboară“ în vagin) ori incontinenţ a urinară (pierderi de urină), pentru că structurile de susţinere ale uterului, vezicii şi rectului suferă modificări. La fel se întâmplă odată cu înaintarea în vârstă. Astfel, apar durerile pelvine, cele de spate şi micţiuni. „Prin noua tehnică restaurăm anatomia organelor, astfel încât ele să îşi poată relua funcţia“, precizează Petre Brătilă. Medicii spun că e vorba despre un nou sistem de fixare a ţesuturilor, cu ajutorul unor „bandelete“ - dispozitive care pot reface ligamentele şi structurile care ţin organele pelvice.
„Dacă prin operaţia clasică se pierde foarte mult sânge, în acest caz sângerarea este minimă, intervenţia durează cam zece minute, iar cantitatea de material străin introdusă în corp este foarte mică“, precizează medicul Petre Brătilă.
Intervenţia poate fi utilă şi femeilor care simt nevoia de a urina foarte des. „Se poate rezolva această problemă, prin montarea unei singure «bandelete», în cinci minute“, menţionează medicul.
STATISTICĂ
2.000 de intervenţii efectuate în lume
Noua metodă ar putea înlocui în câţiva ani chirurgia clasică. Până acum, în întreaga lume s-au făcut 2.000 de astfel de operaţii. Numai două au avut complicaţii. Specialiştii susţin că, faţă de metodele clasice care presupun montarea unor plase, riscurile acestei operaţii sunt minime. În această tehnică sunt specializaţ i 30 de chirurgi, cei mai mulţi în Germania, Japonia şi Brazilia.
În România, costurile operaţiei ajung la 1.000 de euro, dar prin programe promoţionale pacienţii pot beneficia aproape gratuit, suportând numai costurile unor dispozitive necesare în intervenţie care ajung la 150 de euro). În Europa de Vest femeile merg în număr mare pentru a solicita operaţia. „Aceste probleme duc la însingurarea femeii. E important ca ele să poată fi rezolvate“, ne-a declarat medicul australian Peter Petros, inventatorul tehnicii.
Tags: operatie minim invaziva ginecologie 14247 vizite
Distribuie pe