Diabetul zaharat este una dintre cele mai grave boli cronice care pot apărea în urma unei diete disociate. „Excesul de proteine, glucide şi lipsa potasiului sau a altor minerale care pot apărea în unele zile atunci când ţinem o dietă disociată induc organismului dezechilibre majore, care se pot solda cu apariţia unor boli metabolice, diabetul zaharat fiind una dintre cele mai importante”, atenţionează dr. Eduard Adamescu, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice.
Alte efecte care pot apărea după terminarea dietelor sunt revenirea la greutatea iniţială sau chiar acumularea unor kilograme în plus - aşa-numitul efect yo-yo - şi celulita.
Nutriţioniştii spun că există două tipuri de diete disociate - pe zile sau pe mese.
„Primul fel de dietă presupune consumarea aceluiaşi tip de aliment timp de una sau mai multe zile. Astfel, în perioada consumării unui singur tip de aliment, organismul va dezvolta un singur lanţ metabolic, iar rezultatele vor fi vizibile într-un timp relativ scurt.
Dezavantajul principal al acestei diete este că nu poate fi aplicată pe o perioadă îndelungată de timp şi, mai ales, nu poate fi asimilată cu un stil de viaţă, deoarece nu furnizează organismului necesarul zilnic de diverşi nutrienţi.
De asemenea, mai intervine şi monotonia consumării unui singur tip de aliment cât e ziua de lungă. În plus, după încetarea dietei, există riscul iminent al unei creşteri ponderale”, atenţionează lector univ. dr. Lygia Alexandrescu.
Cel de-al doilea tip de dietă disociată constă în consumarea, la aceeaşi masă, a unui singur tip de aliment sau a mai multor feluri de mâncare a căror combinaţie este permisă.
Regimul nu respectă normele nutriţionale stabilite de experţi
Specialiştii susţin însă că aceste tipuri de diete sunt periculoase pentru organism, pentru că nu respectă normele de nutriţie. „Există nişte proporţii stabilite ştiinţific de experţi şi care trebuie respectate. Cu acest regim, chiar dacă slăbim, riscăm să facem unele dezechilibre metabolice.