Locale Altele
Luni, 13 Ianuarie 2025
Luni, 13 Ian 2025
LocaleSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateViaţă sănătoasăSfatul mediculuiDietaLifestyleGalerie FotoParty Foto
Adevărul despre iaurtul din reclamă: nu aduce beneficii
Gândul  - Miercuri, 7 Octombrie 2009

Iaurturile cu probiotice nu aduc beneficii sănătăţii, aşa cum pretind producătorii de lactate, demonstrează un studiu realizat de oamenii de ştiinţă din Uniunea Europeană şi publicat în Daily Mail.

Potrivit experţilor de la Autoritatea europeană pentru control alimentar (EFSA), efectele binefăcătoare ale probioticelor în organism nu au putut fi dovedite ştiinţific.

"Cercetătorii au făcut evaluarea, dar, ori rezultatul a fost negativ, ori oamenii noştri de ştiinţă au declarat că nu au suficiente dovezi pentru a le evalua", declară un purtător de cuvânt al EFSA pe probiotice.

În lume, există sute de sortimente de iaurturi îmbogăţite cu aşa-zise "bacterii prietenoase" despre care se spune că, atunci când sunt consumate zilnic, aduc numai beneficii sănătăţii, întărind sistemul imunitar şi accelerând tranzitul intestinal. Constatările vor fi folosite în viitor, pentru a amenda firmele care profită de naivitatea oamenilor şi pentru a le intenta procese.

Specialiştii spun că cel mai bine vândute mărci de iaurt îmbogăţit cu probiotice din Marea Britanie - Actimel (Danone) şi Yakult - nu au fost incluse în studiu, pentru că firmele producătoare şi-au retras afirmaţiile făcute cu privire la beneficiile probioticelor aduse sănătăţii, chiar înainte de a fi supuse evaluării. Ulterior, reprezentanţii companiei japoneze Yakult au menţionat că descoperirile specialiştilor de la EFSA "nu se referă la produsul lor", care a fost obţinut după "70 de ani de cercetări".

Pe site-ul Danone România, la produsul Actimel, se specifică: "Actimel este un iaurt probiotic de băut care conţine un ferment unic, L.casei Imunitass, (…) cu efecte benefice asupra sistemului imunitar". Avantajul principal? "Consumat zilnic, Actimel contribuie la întărirea sistemului natural de apărare al organismului".

Tot aici, ni se explică şi mecanismul de funcţionare al iaurtului cu probiotice. "Acţionează la nivelul celor trei linii de apărare intestinală - flora intestinală, peretele intestinal şi sistemul imunitar". În final, aflăm că iaurtul probiotic Actimel - "cu studii dovedite clinic", după cum pretinde Danone - are şi referinţe. Este recomandat de Societatea Română de Imunologie şi Alergologie Clinică.

Tags: iaurt  reclama  beneficii  
7695 vizite
Distribuie pe