Îşi trage după el povara vieţii, dar face semnul optimismului în toate fotografiile. Şoferii îl recunosc de la distanţă, îl claxonează şi îl salută prieteneşte, chiar dacă uneori pare să încurce traficul, mai ales în zona intersecţiilor. În parcarea de la Praktiker, în care îşi duce veacul, toţi clienţii vor să se fotografieze cu el.

El este Rudi Varga, unul dintre personajele pitoreşti ale Sătmarului, iar povestea vieţii lui înduioşează pe oricine.

Sătmărean de origine, şi-a petrecut copilăria în casa de copii din Găeşti, judeţul Dâmboviţa, după ce părinţii i-au murit şi a rămas orfan împreună cu cei cinci fraţi ai săi. Pasionat de camioane şi TIR-uri, dar neavând posibilitatea să obţină permisul de conducere pentru această categorie de autovehicule, a hotărât să-şi facă el TIR-ul său propriu, cu care să străbată toată ţara, aşa cum a visat întotdeauna.

A reuşit să meşterească o mini-remorcă după modelul celor pe care le-a văzut la autotrenuri şi chiar a înscris acest vehicul în circulaţie, având autorizaţie din partea Poliţiei să circule pe drumurile publice. La pas, fiindcă el însuşi trage remorcile ce cântăresc 400 kg, pline. Au şi sistem de semnalizare, pe care îl pune în funcţiune de la un aparat lipit de centura sa.

În 2002 i-a surâs norocul. Primarul din Găeşti a contactat-o pe realizatoarea emisiunii „Surprize-surprize” de la TVR, Andreea Marin, care i-a făcut cadou o rulotă, în care să-şi poată amenaja un mic cămin pe roţi. Un om de afaceri din Satu Mare, Gheorghe Dărăban, patronul societăţii Baltrans, a auzit de povestea lui şi s-a oferit să-l aducă acasă, la Satu Mare. A trimis după el o maşină, care a remorcat şi rulota primită de la Andreea Marin, pe care a parcat-o în curtea societăţii Baltrans şi acolo locuieşte şi în prezent.
 

 

În „casa” lui amenajată modest, plină de TIR-uri de jucărie, Rudi se retrage după zilele istovitoare de muncă. Pe un magnetofon vechi, rusesc, ascultă Kiss FM, iar cu o antenă cumpărată de la piaţa de vechituri prinde ProTV pe un televizor mic. Într-o vreme a avut şi o prietenă, cu care împărţeau aceeaşi soartă, dar ea „a plecat” – spune cu amărăciune bărbatul de 34 de ani, fără să intre în detalii.

 

De ce trage după el ditamai remorcile, cât e ziua de lungă? În remorci transportă, de obicei, saci de grâu de la un producător de la Cioncheşti pentru o moară de pe Drumul Careiului. Ştie că aceste transporturi s-ar putea face mult mai rapid şi mai comod în zilele noastre, dar clienţii lui vor să-l ajute plătindu-l corect pentru munca cinstită.

 

Când nu are „contracte” pentru transporturi de cereale, stă toată ziua în parcarea de la Praktiker, oferindu-se să transporte cumpărăturile la domiciliul clienţilor. „Nu prea apelează nimeni la aceste servicii, în schimb oamenilor le place să se fotografieze cu mine” – spune, încântat, Rudi.

 

După ce a străbătut România în lung şi-n lat, desenând pe copertina remorcilor tot ce a văzut în peregrinările sale, Rudi mai are un singur vis: „Aş vrea să merg şi prin Europa cu remorca după mine. Aş supravieţui, m-aş descurca eu cumva. Păcat că cei de la vamă mi-au spus că nu mă lasă să merg cu alea după mine".

 

Run, Forrest, run!