Locale Altele
Sambata, 19 Octombrie 2019
Sam, 19 Oct 2019
LocaleSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleMaterialSpiritualCasa meaGrădina meaLa birouGalerie FotoParty Foto
"Nostalgicii" şi "narcisiştii", responsabili pentru succesul Hi5 în România
Gândul  - Sambata, 19 Septembrie 2009

Cei nostalgici după anii copilăriei şi persoanele dornice de autopromovare se numără printre categoriile de utilizatori ai Hi5, cea mai populară reţea de socializare din România, rezultă dintr-un studiu prezentat la Webstock, eveniment de social media & blogging organizat în Capitală.

Cercetarea a făcut referire la motivaţiile şi aşteptările utilizatorilor reţelelor de socializare şi la modul în care brandurile ar putea folosi aceste informaţii.

Studiul a arătat că în România cele mai folosite reţele sunt Twitter, Hi5 şi Facebook şi a analizat modul în care fiecare dintre utilizatorii uneia dintre aceste platforme se percep pe ei înşişi, îi percep pe ceilalţi şi profilul brandurilor care ar fi compatibile cu fiecare dintre aceste site-uri.

Utilizatorii de Twitter se percep pe ei înşişi ca pe nişte indivizi care contează, sunt la curent cu tot ce apare nou în jur şi se orientează către realizare materială şi dezvoltare de sine. Ei sunt recunoscuţi la rândul lor, de utilizatorii de Facebook, ca nişte lideri, dar care sunt "prea egocentrici şi prea concentraţi pe dezvoltarea personală". În ce priveşte utilizatorii de Hi5, aceştia nu ştiu exact ce se întâmplă pe Twitter. Pentru experţi, cei care folosesc site-ul de microblogging sunt influenţatorii, cei care au bloguri şi sunt concentraţi pe networking.

Utilizatorii reţelei Facebook sunt văzuţi de membrii comunităţii Twitter ca "persoane care sunt ok, dar care nu sunt prea interesate în socializare". Ei percep Facebook mai degrabă ca o istorie personală ilustrată. Pentru utilizatorii de Hi5, Facebook este perceput ca elitist, aspiraţional, dar având standarde mai rigide. Specialiştii îi văd pe cei cu conturi pe Facebook ca pe nişte oameni care au nevoie de apartenenţă la un grup cu care au afinităţi şi care simt nevoia de a împărtăşi. Pentru utilizatori, Facebook este asociat cu intimitatea şi momentele de relaxare, dar şi cu un instrument pentru managementul imaginii de sine.

Hi5, reţeaua supranumită OTV-ul României din cauza audienţei foarte mari, are două categorii de utilizatori: cei care şi-au făcut contul la începuturi şi sunt nostalgici după anii adolescenţei, pe această reţea păstrând legătura cu prieteni sau colegi din copilărie, şi cei care vor să se autopromoveze.

Politicienii şi vedetele - "narcisişti" prin natura ocupaţiei

Reţelele de socializare sunt pline de conturi aparţinând oamenilor politici, muzicienilor şi vedetelor de televiziune. Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu, Mihaela Rădulescu, Teo Trandafir, Mircea Radu, Loredana, Gianina Corondan, Horia Brenciu şi Mircea Solcanu se numără printre personajele cunoscute care deţin asemenea pagini personale.

Cum muzicienii folosesc adesea mesajele online pentru a-şi anunţa fanii în legătură cu datele viitoarelor concerte, ale difuzării noilor videoclipuri ori cele la care sunt programate sesiunile de autografe, Hi5-ul sau Facebook-ul devin mijloace de autopromovare.

La fel, politicienii îşi ţin la curent susţinătorii cu privire la programul de lucru şi iniţiativele personale. Chiar dacă această categorie de utilizatori este definită în studiu prin"narcisism", evoluţia profesională a ajuns să depindă şi de promptitudinea cu care te poţi promova.

Revenind la cercetarea realizată de Daedalus Millward Brown, utilizatorii de Facebook tind să fie mai puţini critici faţă de utilizatorii de Hi5 decât cei ai Twitter, mulţi dintre ei având şi ei la începuturi cont pe această reţea.

Conform studiului, brandurile care au ca valori asociate ataşamentul, apartenenţa şi grija faţă de alţii sunt compatibile cu Facebook; cele care sunt populare, low-cost sau puternic sexualizate - cu Hi5, iar cele axate pe dezvoltare personală, ascensiune şi umor rafinat, cu Twitter.

Tags: retele  socializare  online  
1944 vizite
Distribuie pe