Locale Altele
Duminica, 3 Decembrie 2023
Dum, 3 Dec 2023
LocaleSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleMaterialSpiritualCasa meaGrădina meaLa birouGalerie FotoParty Foto
În loc să fumeze sau să bea, unii tineri fac…poze
Sergiu Lenghel, Florin Răchitan  - Joi, 29 Iulie 2010

Sunt tineri frumoşi, liniştiţi, respectuoşi, dar nu neapărat tocilari. La şcoală, găştile îi ademenesc cu câte-un „fum”, „joint” sau „duşcă” şi abia aşteaptă vacanţa, dar nu pentru a o petrece „la fiţe” la Mamaia.


 

În fiecare miercuri se adună în apartamentul din Micro 15 al lui Sandu, unul dintre cei mai apreciaţi fotografi liber-profesionişti, pentru a învăţa de la el cum trebuie surprinsă în cadru o frunză tremurândă pe luciul apei sau zborul razant al unei libelule.

 

Atelierul de fotografie este organizat în cadrul proiectului european „Faţă în faţă cu drogurile”, derulat de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Satu Mare, la iniţiativa Mădălinei Pintea şi a lui Hajdu Tamas, doi elevi de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, ajutaţi de angajatele centrului, Ştefania Boca şi Puşa Câmpan.

 

Ideea e că o duzină de elevi de la diferite licee sătmărene s-au înscris la acest program pentru a-şi petrece vacanţa cu folos, învăţând toate tainele artei fotografice, dar şi tehnici de filmare şi realizare a unor spoturi publicitare, urmând ca la toamnă, în finalul proiectului, să creeze ei înşişi materiale fotografice sau video cu mesaje antidrog sau, în general, împotriva viciilor.

 

Până atunci, însă, mai au cale lungă de parcurs. "Se învaţă ca limba străină sau ca alfabetul. În fiecare săptămână avem alte tematici, iar ei vin cu pozele gata făcute. La mine în atelier i-am învăţat cum să surprindă un portret, i-am dus şi pe malul Someşului, în natură. Acolo se pot face cele mai reuşite poze" - spune Alexandru Ardelean, coordonatorul atelierului de fotografie digitală.


 

În paralel, la Palatul Copiilor se organizează cursuri de filmări video, predate de unul dintre veteranii sătmăreni din acest domeniu, Otto Golban. Unii dintre elevi sunt înscrişi la toate cursurile din acest proiect, alţii au preferat să se specializeze doar într-un domeniu. Sunt motivaţi de dorinţa de a schimba ceva în comportamentul „tinerilor din ziua de azi”.

 

Elevii recunosc că în liceele sătmărene majoritatea colegilor fumează în pauze, iar atunci când ies din şcoală consumă şi alcool. În timp ce ne arată de pe un laptop pozele făcute de ea în natură, Gabriela Ardelean, elevă la Colegiul Naţional "Ioan Slavici", recunoaşte că la liceul ei se fumează pe rupte. "Cred că unii fac asta pentru a se integra într-un grup de prieteni. Simt nevoia să facă ce văd la alţii. Anturajul îi strică" - este de părere adolescenta, care îşi doreşte să devine şi ea un fotograf profesionist, având deja acasă sute de poze salvate în arhiva calculatorului ei.


 

Colega ei, Lorena Avram, vine în fiecare săptămână din Craidorolţ la Satu Mare, doar pentru a participa la atelierul de creaţie din micul studio foto al lui Alexandru Ardelean.


 

Györfi Henrietta (nepoată-mea ;)) , elevă la Liceul Teoretic German "Johann Ettinger", este şi ea entuziasmată de şansa de a învăţa de un adevărat profesionist şi se mândreşte cu fotografiile pe care le-a realizat pe malul Someşului şi care au fost apreciate de „maestrul” Sandu.


 

Vasile Cătălin Vaida, elev la Liceul de Artă „Aurel Popp” este unul dintre tinerii care s-au înscris la ambele ateliere de creaţie. "Suntem acum la al doilea scenariu. Vom realiza un film de vreo 10-15 minute, o poveste despre un tânăr, victimă a drogurilor. Cred că după vizionarea lui, mulţi se vor gândi mai bine înainte de a face acest pas greşit" - afirmă tânărul, care a primit "temă de casă" editarea unor poze în Photoshop.


 

Început în luna mai, proiectul "Faţă în faţă cu drogurile" se va încheia în octombrie, când voluntarii vor pleca într-o excursie de două zile la Valea Măriei.

 

Toate fotografiile, precum şi filmuleţul şi spotul publicitar cu tematică antidrog vor fi expuse în luna decembrie într-o locaţie care va fi stabilită ulterior, urmând ca aceste materiale să ajungă în liceele sătmărene, pentru a fi dezbătute de elevi.

 

9995 vizite
Distribuie pe