Iniţial, copilul descoperă că jocul pe calculator şi privitul la televizor sunt distractive. Părinţii sunt mândri că micuţii lor sunt pricepuţi în a mânui tastatura şi telecomanda cu abilitatea unui adult.

Dependenţa de televizor şi de jocurile la calculator este o boală care face parte din categoria adicţiilor, adică a activităţilor care fac plăcere şi care au tendinţa de a se repeta, această repetiţie ducând la dezorganizarea şi fragmentarea vieţii obişnuite, spune medicul Constantin Oancea, profesor consultant la Clinica de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului de la Spitalul Alexandru Obregia din Bucureşti.

Copiii devin solitari, nervoşi şi obosiţi

Copiii care petrec prea mult timp în compania ecranului, fie că este vorba de televizor sau de computerul personal, devin la maturitate oameni dezorganizaţi, haotici, adesea rupţi de realitate, izolaţi şi de cele mai multe ori nefericiţi, avertizează doctorul Oancea.

Foarte mulţi dintre copiii cu o asemenea dependenţă sunt nervoşi, ţipă sau încearcă să se impună în faţa părinţilor. Ei nu mai sunt interesaţi de şcoală, refuză să îşi facă lecţiile sau să se culce. Suferă de insomnii, adesea stau nopţi întregi pe Internet, iar a doua zi sunt prost dispuşi şi obosiţi. 

Şi copiii din România se uită tot mai mult la televizor. Cel mai recent studiu al Consiliului Naţional al Audiovizualului, realizat la nivel naţional în colaborare cu Metro Media Transilvania în perioada septembrie-octombrie 2007, a arătat că, în timpul liber, 98% dintre copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani preferă să se uite la televizor, iar 45% se joacă pe video sau pe calculator.

Pe de altă parte, televizorul este obiectul care le-ar lipsi cel mai mult copiilor dacă nu ar exista: 58% dintre ei i-ar duce dorul, în timp ce 16% ar simţi lipsa calculatorului.

Deşi unul dintre argumentele pentru folosirea Internetului de către copii este acela că ei pot afla o mulţime de informaţii interesante şi îl pot utiliza în procesul de învăţare, studiul CNA a demonstrat că 50% dintre ei se joacă atunci când îl folosesc, iar 47% stau pe chat-uri.

Nu mai mult de două ore pe zi

Dacă s-a ajuns la dependenţă, părinţii trebuie să facă singuri o evaluare a copilului lor: e plictisit, neglijat, petrece prea mult timp singur? Dacă problema nu se rezolvă cu ajutorul familiei, părinţii ar trebui să consulte un psiholog.

E important ca activitatea de adicţie să fie înlocuită cu activitatea din viaţa reală. Copilul trebuie integrat în activităţi de grup, sociale, precum sportul sau dansul.

Constantin Oancea recomandă ca un copil să nu petreacă mai mult de o oră, două pe zi uitându-se la televizor sau jucându-se pe calculator. De asemenea, conform AAP, copiii sub doi ani nu ar trebui să se uite deloc la televizor, iar cei de peste doi ani nu mai mult de două ore pe zi.

În România însă, cifrele care arată cât timp pe zi stau copiii la televizor sunt îngrijorătoare: 35% stau peste două ore, 23% mai mult de trei ore, iar 16% depăşesc patru ore, a relevat studiul CNA.

Dependenţa poate fi diminuată, în timp, prin grija părinţilor şi prin ajutorul oferit de un psiholog. Însă profesorul Oancea avertizează că nimeni nu îi va putea da copilului înapoi timpul steril petrecut în compania ecranului: „E o pierdere de neînlocuit în existenţa cuiva. Am avut cazuri de copii care au stat 4-5 ani pe această activitate”, spune el.

Givanni Sartori este însă pesimist şi nu are încredere în capacitatea părinţilor de a-şi ajuta copiii, ba chiar dimpotrivă: „părinţii din 1999 sunt la rândul lor foşti video-copii care se văd pe ei înşişi în odraslele lor”, iar „părinţii lui mereu da (care include da-ul privitului la televizor timp de ore şi ore în şir) concură la crearea copilului viciat”, conchide Sartori în cartea sa.