Locale Altele
Joi, 12 Decembrie 2019
Joi, 12 Dec 2019
LocaleSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleMaterialSpiritualCasa meaGrădina meaLa birouGalerie FotoParty Foto
Panouri solare la bloc, un vis prea scump pentru români
Evenimentul Zilei  - Marti, 9 Decembrie 2008
Subvenţiile alocate de stat asociaţiilor de locatari pentru sistemele pe bază de resurse regenerabile acoperă doar 10 la sută din investiţie.

Instalarea unui sistem unitar de panouri solare într-un bloc de patru etaje din Bucureşti cu subvenţie de la stat ar costa fiecare apartament, potrivit estimărilor EVZ, circa 8.700 de lei, o sumă mare pentru puterea de cumpărare a românilor. Cererile de subvenţionare ar putea fi astfel extrem de puţine, cu atât mai mult cu cât locatarii se pun în general foarte greu de acord asupra oricăror investiţii comune.

Lansat luna trecută de Administraţia Fondului de Mediu (AFM), programul „Casa Verde“ este destinat companiilor, persoanelor fizice, asociaţiilor de locatari, ONGurilor şi instituţiilor publice. Ghidul programului prevede că asociaţiile de locatari pot primi până la 90% din valoarea investiţiei într-un sistem pe bază de resurse regenerabile, însă nu mai mult de 25.000 de lei per sistem. Subvenţia este infimă, având în vedere că instalarea unui sistem de panouri solare la un bloc cu 20 de apartamente ar costa cel puţin 200.000 de lei, potrivit estimărilor realizate pentru EVZ de compania SC Secpral Pro Instalaţii SRL din Cluj.

Lege cu hibe

Din păcate, actul normativ nu face diferenţa între un sistem de mare capacitate, necesar unui bloc, şi un sistem mic, pentru o casă de 150 de metri pătraţi. Acesta din urmă costă doar 13.000 de lei şi poate fi acoperit în proporţie de 90% de programul „Casa Verde“. Singura soluţie, potrivit fostului ministru al mediului, Sulfina Barbu, ar fi ca locatarii să renunţe la sistemul unitar pe tot blocul şi să prefere varianta asocierii cu alţi 3-4 locatari pentru instalarea unor sisteme mai mici.

Varianta este totuşi una de compromis, un sistem unitar având avantajul că nu ar umple blocul de instalaţii de diferite tipuri şi ar implica, per total, costuri mai mici.

Potrivit reprezentantei firmei clujene, Gabriela Horoşanu, instalaţiile solare nu sunt rentabile pentru blocurile mai înalte de zece etaje, deoarece, din cauza înălţimii, puterea termică se pierde pe coloană.

Nu se renunţă la sistemul de încălzire centralizat

Estimarea firmei clujene a luat în calcul un sistem termic pe bază de panouri solare pentru un bloc de patru etaje cu 20 de apartamente, fiecare cu suprafaţa de circa 50 mp. Sistemul conţine panouri solare, un sistem de fixare al acestora pe terasa blocului, un rezervor de acumulare, două boilere de 1.000 de litri, 30 de colectoare solare, două vase de expansiune, sistem de reglare automată, sistem de racordare la reţeaua hidraulică şi alte componente.

În total, lucrarea ajunge la 200.000 de lei, din care se scad cei maximum 25.000 de lei oferiţi de Fondul de Mediu. Împărţită la cele 20 de apartamente, suma ar ajunge la 8.700 de lei pe familie. Instalarea panourilor solare nu presupune renunţarea la vechiul sistem de încălzire centralizată a blocului, deoarece pe timpul iernii capacitatea acestuia este mai scăzută şi trebuie secondată de un alt sistem.

Pentru cei care doresc totuşi renunţarea la vechiul sistem, compania clujeană oferă, în paralel cu panourile solare, o instalaţie pe gaz, care ar duce costurile totale la 321.800 de lei.

ACTELE NECESARE

Decizia prin majoritate, obligatorie


Programul „Casa Verde“ urmează să devină operaţional după 20 decembrie, dată la care AFM va da publicităţii lista companiilor selectate pentru furnizarea şi montarea acestor instalaţii. Reprezentanţii asociaţiilor de locatari trebuie să depună la Fondul de Mediu o cerere, plus alte documente, precum statutul asociaţiei, hotărârea adoptată prin majoritate în adunarea generală a asociaţiei privind instalarea sistemului, decizia privind susţinerea contribuţiei proprii, cu indicarea clară a surselor financiare, şi lista proprietarilor. În mod obligatoriu, membrii asociaţiei trebuie să deţină în proprietate sau locaţie apartamentele.

Tags: panou  solar  bloc  
8010 vizite
Distribuie pe