Locale Altele
Joi, 25 Februarie 2021
Joi, 25 Feb 2021
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Senatorul Valer Marian, declarat incompatibil de ANI
Agenţia Naţională de Integritate  - Vineri, 9 August 2013

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul senatorului Valer Marian. Într-un comunicat de presă dat publicităţii vineri dimineaţa, ANI precizează că starea de incompatibilitate a intervenit ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcții și calități, contrar prevederilor legale, astfel:

 

Valer Marian s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut simultan calitatea de senator în Parlamentul României și funcția de administrator în cadrul S.C. NORD VEST PRESS S.R.L. (în perioada 19 decembrie 2008 – 14 martie 2011) și S.C. BONDA IMPEX S.R.L. (19 decembrie 2008 – 12 iulie 2013).

 

Astfel, Valer Marian nu a respectat dispozițiile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Calitatea de senator [...] este [...] incompatibilă cu funcția de [...] administrator [...] la societățile comerciale [...]”, și ale art. 16, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 96/2006, potrivit cărora “Calitatea de [...] senator este, de asemenea, incompatibilă cu: funcţia de [...] administrator [...] la societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990 [...]”.

 

De asemenea, Valer Marian nu a menționat calitatea de administrator la societățile comerciale NORD VEST PRESS S.R.L. și S.C. BONDA IMPEX S.R.L. în niciuna dintre declarațiile de interese depuse în calitate de senator, în perioada decembrie 2008 – iunie 2013, motiv pentru care Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

 

Fostul senator PSD-ist, în prezent independent, a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Valer Marian a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere scris în exercitarea dreptului la apărare.

 

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

 

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului” – se arată în comunicatul de presă ANI.

 

Valer Marian are la dispoziţie 15 zile pentru a contesta această decizie a Agenţiei Naţionale de Integritate, iar dacă aceasta rămână definitivă, el va fi demis de drept din Senatul României.

807 vizite
Distribuie pe