Locale Altele
Vineri, 5 Iunie 2020
Vin, 5 Iun 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Liderii PD-L o consideră pe Laura Bota prostituată… politică
Florin Răchitan  - Joi, 16 Ianuarie 2014

Ca să mai pună o lopată peste comunicatul de presă din ziua anterioară, liderii organizaţiilor judeţeană şi municipală Satu Mare a Partidului Democrat-Liberal, Petre Mureşan, respectiv Claudiu Ardelean, au convocat joi o conferinţă de presă în care, practic, au desfiinţat-o pe fosta lor colegă şi actual preşedinte al partidului concurent Mişcarea Populară, Laura Bota,   dar n-a scăpat de « săgeţi » nici primarul Dorel Coica.

Reamintim că Laura Bota se lăudase în ziua anterioară că în ultima lună s-au înscris în PMP nu mai puţin de 1.500 membri noi din judeţul Satu Mare, iar numărul total al acestora a depăşit deja 3.600, de aceea a solicitat, iar Primăria i-a repartizat spaţiul de la parterul sediului ocupat de mai bine de două decenii de PD-L în clădirea cunoscută de sătmăreni cu numele de Casa Albă din Centrul Vechi.

Liderul judeţean al PD-L, Petre Mureşan, a afirmat că Laura Bota a mai scos asemenea « fumigene » şi când activa în partidul portocaliu, prezentând mereu liste de susţinători cu « personalităţi imaginare », cărora « nu le putea dezvălui numele, din motive de discreţie ».

Liderul local al PD-L, Claudiu Ardelean, a remarcat pe un ton ironic că grămada de documente prezentate presei ca fiind adeziuni ale noilor membri ai PMP puteau să fie chiar certificate de deces sau actele unor persoane « existente doar în mintea ei ».

El chiar a atenţionat-o pe Laura Bota să renunţe la asemenea tehnici, dacă nu vrea să se trezească şi cu plângeri la Poliţie, PDL-iştii fiind convinşi că adeziunile prezentate de Laura Bota sunt fictive şi intră la categoria « falsuri ».

În ceea ce priveşte problema sediului, Claudiu Ardelean a remarcat că « a face opoziţie la Opoziţie, în schimbul unor foloase materiale, se numeşte prostituţie politică » şi l-a rugat pe primarul Dorel Coica să nu dea curs solicitării conducerii PMP, deoarece astfel, în opinia lor, şi-ar încălca atribuţiile.

El a dat citire unor pasaje din Legea Administraţiei Publice, potrivit cărora autorităţile locale pot să repartizeze spaţii partidelor politice numai în baza unor Hotărâri ale Consiliului Local, nicidecum pe baza unor dispoziţii ale primarului, şi a rugat-o pe Laura Bota « să nu-i mai dea lecţii de administraţie publică edilului-şef Dorel Coica ».

Oricum, PDL-iştii sunt hotărâţi să-şi apere sediul pe care îl ocupă din 1990 încoace, declarând că, dacă va fi nevoie, se vor lega cu lanţuri de pereţi. 

837 vizite
Distribuie pe