Locale Altele
Luni, 29 Mai 2023
Luni, 29 Mai 2023
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Nutzi vine la Satu Mare s-o lanseze pe Laura la europarlamentare
Florin Răchitan  - Marti, 1 Aprilie 2014

Toată conducerea naţională a Partidului Mişcarea Populară va fi prezentă in corpore duminică la Satu Mare, la lansarea oficială a candidaturii preşedintelui Organizaţiei Judeţene Satu Mare, Laura Bota, pentru alegerile europarlamentare, împreună cu ceilalţi candidaţi ai partidului.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 17 la Filarmonica „Dinu Lipatti”, iar în sală vor fi prezenţi, printre alţii: presedintele PMP Eugen Tomac, deputata Elena Udrea, europarlamentarii Cristian Preda, Siegfried Muresan, Teodor Baconschi, secretarul general al PMP Cristian Petrescu, consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu, deputaţii Florin Popescu, Florin Secara, Adrian Papahagi, Adrian Gurzău, senatorul Ciprian Rogojan, presedintele PMP Bihor, Mircea Matei, presedintele PMP Salaj, Radu Cristescu, presedintele PMP Bistrita-Nasaud, Ioan Bors, presedintele PMP Constanta, Claudiu Palaz.

Atmosfera va fi intretinuta de solistul Petrica Muresan, alaturi de alti invitati surpriza. Toti membrii si simpatizantii Partidului Miscarea Populara sunt asteptati la evenimentul de duminică.

1809 vizite
Distribuie pe