Femeile Liberale din Satu Mare au organizat, joi, la Restaurantul Esedra, un eveniment dedicat în mod special sexului frumos.
La evenimentul care poartă denumirea „Promovăm Femeia” au participat co-președintele PNL, Alina Gorghiu, co-președinta Organizației Naționale de Femei PNL, Lucia Varga, realizatoarea de emisiuni Mihaela Tatu și doctorul Cristian Andrei.
Ileana Blidar, co-președintele Organizației de Femei PNL Satu Mare este, de fapt, organizatorul principal și a menționat că primul eveniment a fost organizat prima dată în anul 2014, iar faptul că sătmărencele au transmis un feedback puternic, a determinat-o să continue această „tradiție”.
Alina Gorghiu a fost impresionată și în același timp fericită deoarece la manifestare s-au adunat sute de persoane și a menționat că în politică și în administrație femeile „se bat” de la egal la egal cu bărbații.
Invitații, în frunte cu academicianul Virgil Enătescu, au vorbit despre rolul femilor în societate din cele mai vechi timpuri și până astăzi și au ținut să sublinieze calitățile unei femei, importanța acesteia în familie, realizările acestora. Mihaela Tatu a tras concluzia finală „bărbaţii n-ar putea trăi fără femei, dar totuși nici femeile fără bărbaţi.”