
În cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o la sediul PNL Satu Mare, alături de cei doi co-președinți ai organizației județene a acestei formațiuni politice, europarlamentarul Daniel Buda a somat public nu mai puțin de trei miniștri ai Guvernului Cioloș să ia măsuri urgente pentru sprijinirea fermierilor români.
El le-a solicitat miniștrilor Agriculturii și Finanțelor să facă toate demersurile necesare pentru ca asociațiile sau cooperativele agricole să beneficieze de scutirile de impozite prevăzute de lege, dar care nu se regăsesc în noul Cod Fiscal. În caz contrar, a “amenințat” că va depune o sesizare la Comisia Europeană în acest sens.
De asemenea, a solicitat modificarea Hotărârii de Guvern care nu permite, în prezent, accesul la fondurile europene pentru acei fermieri care se judecă cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, lipsindu-i pe aceștia de prezumția de nevinovăție.
Cel de-al treilea ministru luat în vizor de europarlamentarul Daniel Buda este cel al Justiției, căruia îi cere să intervină la conducerea Registrului Comerțului pentru a nu bloca posibilitatea asocierii între PFA-uri și SRL-uri, forme de organizare preferate de fermieri.
Reprezentantul Regiunii de Nord-Vest a României la Bruxelles a exprimat aceste idei după ce a avut în cursul zilei de sâmbătă întâlniri cu fermieri din mai multe zone ale județului Satu Mare, în cadrul cărora le-a ascultat problemele. La aceste întâlniri el le-a explicat că singura șansă a lor pentru a face față concurenței reprezentate de fermierii din alte țări ale Europei este asocierea și înființarea propriilor unități de producție, chiar dacă fermierii români se arată încă destul de reticenți la această idee.
Daniel Buda pledează, de asemenea, pentru forme de protecționism ca politică de stat, după modelul implementat de Orban Viktor în Ungaria, în ceea ce privește promovarea produselor românești pe piața locală, dar și evitarea situației în care o mare parte a terenurilor agricole românești ar ajunge în mâinile străinilor.
Sătmărenii cântă imnul național în autocarele care-i duc la mitingul PSD din București - VIDEO
Horea Anderco internat la Psihiatrie?
Tinerii au luat locul “greilor” pe lista candidaților PSD Satu Mare pentru alegerile parlamentare
Alegeri locale în judeţul Satu Mare
O tânără din Carei, Olah Emese, este noul viceprimar al municipiului Cluj-Napoca
Petre Mureşan va fi noul prefect al judeţului Satu Mare
Consulat al Ucrainei la Satu Mare
Ioan Tibil este noul preşedinte al PDL Negreşti Oaş
Dorel Coica este noul primar
Călin Popescu Tăriceanu: “În procente, ALDE Satu Mare este cea mai puternică organizație din țară”
Demonstraţie de amploare împotriva lui Băsescu la Satu Mare
Valer Marian e senator; Erdei, Varga, Buda, Ciocan şi Holdiş - deputaţi
Un oşan în Parlamentul European
Sătmăreanca Ioana Bran este noul secretar al Camerei Deputaților
Componența noului Consiliu Județean și Consiliu Local
Senatorul Valer Marian îi cere explicaţii şefului Poliţiei
Radu Giurcă va fi noul prefect al judeţului Satu Mare
Sătmarul e pierdut! – FUNNY VIDEO
Sătmăreanca Ioana Bran va fi noul ministru al Tineretului și Sportului
Surprize-surprize la desemnarea candidaţilor UDMR pentru Parlament