Locale Altele
Vineri, 19 Aprilie 2024
Vin, 19 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Liderii ALDE: „Am atras fonduri europene de 78 milioane euro”!
Florin Răchitan  - Vineri, 25 Martie 2016

Răspunzând interpelării deputatei PNL de Oaş, Andreea Paul, care susţine că actuala conducere a judeţului Satu Mare, precum şi deputatul Ovidiu Silaghi, care a fost şi ministru al Transporturilor, nu au atras nici un ban din fondurile europene în acest mandat, liderii sătmăreni ai ALDE au prezentat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, o listă cu toate investiţiile în dezvoltarea infrastructurii judeţului pentru care au obţinut fonduri prin diferite programe ale Uniunii Europene.

În total, în perioada 2012 – 2015, judeţul Satu Mare a beneficiat de fonduri europene în valoare de peste 78 milioane de euro pe mai multe domenii, inclusiv pe infrastructură rutieră.

Astfel, infrastructura rutieră modernizată în anul 2015 este de 58,65 km cu o valoare de 88.611.144 lei, iar în perioada 2012-2015 este de 270.65 km cu o valoare de 248.725.676 lei. Trebuie menţionat faptul că anul acesta se demarează reabilitarea a 181 km de drumuri judeţene, cu o valoare de 431.504.811 lei cu TVA.

„Dorim să-i atenţionăm pe sătmăreni să nu se lase păcăliţi de PDL-iştii care se ascund acum în spatele brand-ului PNL şi care, pe vremea când au fost la guvernare, au contribuit direct la tăierea salariilor şi pensiilor, pentru a alimenta cu un miliard de euro camarila retrocedărilor ilegale, după cum vedem în cazurile dezvăluite în ultima vreme. În regiunea noastră de dezvoltare, judeţul Satu Mare se află pe locul III în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene, după Cluj şi Bihor” – a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean şi lider local ALDE, Adrian Ştef.

La rândul lui, liderul judeţean ALDE – deputatul Ovidiu Silaghi – a atras atenţia asupra faptului că, deşi Andreea Paul era consiliera pe probleme economice a premierului de atunci, Emil Boc, nu s-a străduit foarte tare să planifice eventuale investiţii în proiecte sătmărene în cadrul Programului Operaţional Sectorial – Transport (POS-T), dar acum îşi face foarte mari griji pentru lipsa acestora.

Totuşi, proiectul de reabilitare şi modernizare a Aeroportului Satu Mare se face fix prin POS-T, la iniţiativa lui Ovidiu Silaghi de pe vremea când era ministru al Transporturilor, după ce „am luat faţa” instituţiei similare din Baia Mare, care se baza pe fonduri europene doar datorită „relaţiei speciale” dintre fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş şi ministrul Transporturilor de la acea vreme, Anca Boagiu, colegă de partid cu Andreea Paul.

„Doamna Vass (Andreea Paul n.r.) poate nu vede, dar şi drumul Satu Mare – Odoreu – Medieşu Aurit – Apa a fost reabilitat tot datorită ministrului Ovidiu Silaghi, din fonduri guvernamentale, după ce, în perioada în care ea era consiliera premierului Boc, iar eu vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Guvernul ne-a tăiat fondurile pentru întreţinerea drumurilor judeţene de la 12 la 7 milioane de lei. Atunci nu părea a fi foarte preocupată de starea infrastructurii sătmărene” – a reamintit Adrian Ştef.

Prezentă la conferinţa de presă de vineri, consilierul judeţean ALDE Dăliana Lazăr şi-a exprimat speranţa că, după luni de aşteptare pentru implementarea softului buclucaş pe baza căruia ar trebui să se plătească subvenţiile pentru fermieri, Ministerul Agriculturii va reuşi, totuşi, să respecte următorul termen de plată, 7 aprilie, în condiţiile în care numai în judeţul Satu Mare cel puţin 5.000 de fermieri aşteaptă aceşti bani de o jumătate de an.

Lista completă a fondurilor atrase prin diferite programe europene în perioada 2012 – 2015:

Proiecte prin POR: 169.669.037,45 lei

Proiecte implementate din fonduri EU, contracte de finanţare încheiate în perioada 2007 – 2015 prin POR sunt:

- Modernizarea infrastructurii drumurilor judeţene în judeţul Satu Mare – DJ 109 L, Negreşti Oaş – Turţ - 28,4 km - 62.897.184,26 lei;

- Modernizare drum de ocolire în zona de sud (DJ 194) Satu Mare - 10,4 km - 22.881.107,20 lei;

- Modernizare DJ 191 Marghita – Tăşnad - 27,264 km - 83.890.745,99 le.

Proiecte prin HU-RO: 11.994.403 euro din care 7.440.454 euro pe partea română

Proiecte implementate din fonduri EU, contracte de finanţare încheiate în perioada 2007 – 2015 prin HU-RO sunt:

- Restabilirea conexiunii rutiere dintre Sanislău şi Ömböly - 11,26 km  din care 9,8 km  parte română cu o valoare totală a proiectului de 5.659.419 euro din care 4.891.961 euro partea română;

- Poarta de est – dezvoltarea infrastructurii de transport rutier între localităţile Garbolc şi Bercu - 2,37 km  din care 450 m pe partea română – valoare totală 1.269.285 euro, din care 278.615 Euro pe partea română;

- Pe două roţi între Turulung şi Magosliget - 36,12 km pistă de biciclete din care 19,37 km partea română şi 16,75 km parte maghiară; 3,312 km drum DJ 194A - 5.065.699 euro, din care 2.269.878 euro pe partea română;

Proiecte prin POS-T: 52.551.382,24 lei

Proiect implementat din fonduri EU, contract de finanţare încheiat în perioada 2007 – 2015 POS-T:  

- Reabilitare şi modernizare suprafeţe de mișcare și extindere aerogară la Aeroportul Satu Mare, cu o valoare a proiectului de 52.551.382,24 lei, din care decontată până la 31.12.2015 este suma de 27.140.304,72 lei.

Prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 se vor propune a fi finanțate următoarele drumuri județene, în lungime de 71,1 kilometri:

- Pișcolt – Resighea – Scărișoara Nouă – 9,1 km;

- Dorolț – Atea – Peliș – Pelișor – Bercu – Micula – Agriș – Ciuperceni – 23,9 km;

- Beltiug - Beltiug Băi - Dobra - Hurezu Mare - DJ 108P - DJ 196 - Corund - Bogdand - Hodod - limită de Județ Sălaj – 38,1 km. 

La fel de importante pentru județul Satu Mare, în 2016 vor fi reabilitate și drumurile Carei – Căpleni în lungime de 4 km și Carei – Foieni cu o lungime de 5 km cu bani din bugetul propriu.

În colaborare cu CNADNR am reabilitat în 2014 drumul național Odoreu-Medieș-Apa cu o lungime de 25 km și o valoare de 13.402.829 lei. Totodată am realizat podul de la Moftin de peste calea ferată, DN 19, km 107 cu o valoare de 15.062.978,15 lei.

Prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru județul Satu Mare, în perioada 2015-2018 au fost aprobate o listă de obiective de investiții, fiind alocate sumele necesare finanțării lor. În 2013 a fost realizat podețul dalat de peste Valea Ciora în localitatea Târșolț, cu o valoare de 285.615,26 lei, finanțat prin Programul Național pentru Dezvoltare Locală.

Prin Programul Național pentru Dezvoltare Locală, în 2014 am reușit finalizarea lucrărilor de reconstruire a podului peste Crasna din localitatea Domănești, cu o sumă a investițiilor de 5.169.104,86 lei.

PNDL în 2016: 181 km

În cursul anului 2016 va fi demarată execuția lucrărilor de modernizare a următoarelor drumuri județene, în lungime de 181 kilometri, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală:

- limită de județ Maramureș – Bârsău de Sus – limită de județ Maramureș ( km 12+000 – 20+325 - procedură de atribuire finalizată);

- Doba – Boghiș - Dacia – Moftinu Mare – Crișeni – Craidorolț - Țeghea – Mihăieni - Acâș (km 0+000 – km 34+039, județul Satu Mare, Tronson 3 – Craidorolt - Teghea – Mihaieni km 22+849.837 – km 29+229.870 – procedură de atribuire în derulare);

- Doba – Boghiș - Dacia – Moftinu Mare – Crișeni – Craidorolț - Țeghea – Mihăieni - Acâș (km 0+000 – km 34+039, județul Satu Mare, Tronson  Mihaieni - Acâș km 29+229.870 -  km 34+039 - procedură de atribuire în derulare);

- Ady Endre – Căuaș (km 18+822 – 24+822 - procedură de atribuire finalizată);

- Pir – limită de județ Bihor (Sălacea) (km 42+318-43+268, 43+268-44+768 - procedură de atribuire în curs de evaluare);

- Supuru de Sus - Sechereșa – DJ 109N (km 0+000 – km 4+910 (4+750) – procedură de atribuire finalizată);

- Potău – DN 19F (procedură de atribuire finalizată);

- Satu Mare – Amați – Rușeni – Tătărești – Necopoi - Homorodu de Jos-Homorodu de Mijloc - Homorodu de Sus – Solduba – Hodișa – Socond – Rătești (km 0+000(0+900)-km 49+124(49+099) - procedură de atribuire în derulare);

- Tăsnad – Cig - Eriu Sancrai – Craidorolț – Pișcari - Terebești – Gelu - Mădăras (km 0+000-km 36+987, judetul Satu Mare - procedure de atribuire în derulare);

- Tășnad – Santău – Chereușa – Andrid – Dindesti – Irina – Portița – Vezendiu – Tiream – Carei – Cămin – Lucăceni – Berveni - Granița Ungaria (km 0+000 – km 59+979(60+090) - procedură de atribuire în derulare).

Tot prin PNDL sunt propuse proiectele "Reabilitarea și modernizarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare, strada Botizului, nr. 65/A (clădirea fostei Școli generale nr.13)" în valoare de 1.966.641, 81 lei și ”Dezvoltarea turismului de iarnă în zona localității Negrești Oaș, județul Satu Mare – Montarea instalației de transport pe cablu CD4 Luna Șes și Amenajarea pârtiei de schi și sistem de înzăpezire al pârtiei – Luna Șes” cu o valoare de 16.021.578,00 lei. 

Tags: alde  adrian stef  ovidiu silaghi  daliana lazar  
2485 vizite
Distribuie pe