Locale Altele
Marti, 2 Iunie 2020
Marti, 2 Iun 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Fostul lider TNL își atacă fostul șef de partid, Adrian Cozma
Florin Răchitan  - Duminica, 24 Aprilie 2016

Una dintre surprizele de pe lista candidaților Alianței Liberalilor și Democraților Europeni pentru Consiliul Local Satu Mare este Mihai Huzău, care până nu demult a fost liderul județean al Tineretului Național Liberal, după ce la alegerile precedente a devenit cunoscut ca fiind “candidatul cu ciocolată” din partea Forței Civice.

El este acum pe un loc considerat eligibil pe lista ALDE pentru Consiliul Local și, din această poziție, a lansat duminică, în cadrul unei conferințe de presă, un atac furibund la adresa fostului său șef de partid, Adrian Cozma, acuzându-l că era mai preocupat de crearea unor conflicte artificiale în interiorul partidului decât de serviciul în slujba sătmărenilor.

“De când am ajuns în PNL, am fost permanent ţinta frustrărilor lui Adi Cozma, care a lansat atacuri la adresa mea şi a inventat diverse conflicte prin care a creat o stare de tensiune în Organizaţia de Tineret, la început în calitate de preşedinte al acestei organizaţii şi apoi de la seniori. În această situaţie, am fost nevoit să pun în aşteptare ideile şi proiectele mele pentru tineret şi să mă ocup de gestionarea acestor conflicte” – a declarat Mihai Huzău.

“Lipsa de viziune şi de susţinere pentru tineri a actualului preşedinte PNL, dar în mod special repetatele scandaluri şi conflicte provocate de acesta m-au determinat să mă gândesc bine la viitorul pe care îl pot avea tinerii în această organizaţie. Am ales, astfel, să pun capăt acestui drum pe care l-am parcurs în PNL şi să aleg o echipă care mi-a oferit sprijin pentru a realiza ceva concret pentru tineri, clasa sociala din care fac parte.

Sper ca toţi cei care mă simpatizează să nu mă condamne pentru această mişcare, ci să mă judece prin prisma lucrurilor pe care doresc să le fac. Îmi doresc să mă întorc la munca pe care am început-o în urmă cu trei ani, vreau să mă întâlnesc din nou cu tinerii din Satu Mare şi împreună cu ei să găsim soluţii pentru rezolvarea problemelor noastre. Sunt recunoscător pentru şansa oferită de către echipa ALDE, îi multumesc lui Adi Ştef pentru încrederea şi sprijinul concret pe care mi l-a oferit plasându-mă pe un loc eligibil, dar să nu uităm că urmează o bătălie electorală pe care vreau să o câştigăm, pentru ca astfel toate aceste lucruri să conteze” – a încheiat Mihai Huzău.

Tags: mihai huzau  candidat  alde  
1356 vizite
Distribuie pe
Paul
Te-ai inhaitat cu infractorii? Loc eligibil? Pozitia 1? :)) Mai mult nu luati nici daca fraudati alegerile
2016-04-24 21:14:54