Locale Altele
Miercuri, 27 Mai 2020
Mie, 27 Mai 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Măsuri propuse de ALDE pentru fluidizarea traficului rutier
ALDE Satu Mare  - Marti, 31 Mai 2016

Printr-o regândire logică a sistemului rutier, traficul de mașini din Satu Mare poate fi fluidizat foarte simplu.

Unul dintre cele mai importante aspecte este devierea traficului greu, deoarece acesta îngreunează foarte mult circulația pe podul Decebal.

Pentru a decongestiona traficul de autovehicule de pe poduri, care este în continuă creștere în municipiu, trebuie dus la capăt proiectul de pe Bulevardul Octavian Goga de lărgire a părții carosabile, realizându-se astfel o bandă suplimentară pe artera Satu Mare – Cluj Napoca, adăugarea unei benzi suplimentare în zona de preselecție de la coborârea de pe pod.

Astfel, prin regândirea semaforizării din intersecție va fi posibil virajul spre stânga de pe pod, pe două benzi de circulație.

În centrul orașului trebuie suplimentate locurile de parcare prin realizarea unei parcări supraterane de 400-500 de locuri, într-o zonă cât mai apropiată Centrului Vechi și astfel se va putea regândi in totalitate circulația în Parcul Libertății și toate străzile adiacente.

În cartierul Micro 16 trebuie continuat acel proiect de ieșire pe sub pod de pe strada Proiectantului și astfel se va reduce traficul în orele de vârf.

Intersecția Crinul de la Cap Pod Golescu trebuie modificată începând de la benzile de preselecție până la timpii si direcțiile de la semaforizare, astfel încât să poată intra consecutiv în intersecție toate direcțiile de pe un sens de mers, astfel încât ele să nu se suprapună.

Dacă aceste măsuri se vor pune în aplicare, atunci tot traficul din municipiu se va fluidiza și astfel vom scăpa de cozile infernale de pe poduri, centru si cartiere, mai ales în orele de vârf.

Tags: fluidizare  circulatie  alde  
644 vizite
Distribuie pe