Țircus mare în PNL Satu Mare după ce în presa locală ”s-au scurs” informații despre negocierile secrete care au loc în această perioadă între UDMR și PSD + ALDE în privința posturilor de viceprimari, respectiv a celor de vicepreședinți ai Consiliului Județean.
Chiar dacă negocierile sunt mai mult teoretice, iar un eventual rezultat concret al lor depinde în mare măsură de rezultatul alegerilor interne din PSD ce vor avea loc în luna iunie, liberalii sunt cât se poate de speriați de această perspectivă, deoarece, în cazul în care chiar s-ar pune planul în aplicare, ei ar pierde cel mai mult.
După ce în ziua anterioară făcuseră declarații frumoase la conferința de presă de la Primărie, joi seara au convocat o ședință furtunoasă a Biroului Permanent Județean al PNL Satu Mare, unde cei cărora le place și cei care ar vrea să se bage slugi la grofi au dat cărțile pe față.
Au curs acuzații reciproce, linia de demarcație între tabere fiind aproximativ cea dintre vechile grupuri PNL și PD-L, care numa" nu reușesc să se închege într-un partid mare și puternic, iar de acest punct slab profită exact actualii lor aliați politici de la conducerea orașului și județului, pentru a-i ține în șah.
Una dintre amazoanele partidului, specializată în canapele (la propriu, nu vă gândiți la prostii ;)) i-a reproșat șefului că i s-a tot promis postul de vicepreședinte al Consiliului Județean, devenit vacant în urma decesului regretatului Alexandru Panea, și tocmai de aceea a acceptat să schimbe taberele, iar la ultimele alegeri să voteze actuala conducere județeană a PNL Satu Mare, votul ei contând mult la scrutinul respectiv, deoarece rezultatul final a fost foarte strâns.
Ea a rămas cu promisiunile, în timp ce șefii liberalilor se scuză că ei ar vrea, dar grofii nu-i lasă să-și pună oamenii în posturile dorite. Oricum, indiferent de evoluția negocierilor secrete, e destul de clar că în vechiul sediu al PD-L, revopsit în galben, nu prea va fi liniște în lunile următoare ;))