Liberalii sătmăreni (o parte a lor) se găsesc în aceste zile probabil în cea mai ingrată poziție politică din toată țara, dar vorba aia: ”Lor le-o trebuit”!
De când cu țircusul cu Legile Justiției, se pare că Organizația Județeană PNL Satu Mare a primit ordin de sus să pună umărul la acțiunile îndreptate împotriva majorității parlamentare PSD + ALDE + UDMR, inclusiv prin participarea la mitingurile de protest și la împrăștierea de materiale de propagandă pe rețelele de socializare.
Un singur lucru au uitat cei din conducerea națională a PNL: la Satu Mare, colegii lor de partid fac parte (e adevărat, mai mult de decor) din conducerea municipiului și județului, într-o alianță făcută fix cu una dintre forțele politice împotriva căreia trebuie să strige în gura mare: UDMR ;))
N-ar vrea nimeni să fie acum în locul liberalilor sătmăreni, care nu mai știu cum să facă slalom, pe de o parte între obligațiile pe care și le-au asumat ca parteneri de alianță în conducerea locală, în condițiile în care tocmai le atârnă deasupra capetelor Sabia lui Damocles, riscând în orice moment să fie dați afară din această alianță, iar pe de altă parte între sarcinile de partid pe care le primesc de la București și nevoia de a ”călări valul” protestelor trendy din această perioadă.
Așa că procedează ca iobagii, să nu-i supere nici pe grofi, dar să se pună bine și cu regele. Au început cu un fake news realizat după toate regulile genului și distribuit pe Facebook, în care au postat doar pozele parlamentarilor sătmăreni PSD care au votat modificările Codului Penal, publicându-le inclusiv adresele personale de e-mail și încurajând-i pe sătmăreni ”să le ceară explicații”. Au ”uitat” doar să publice și fotografiile și adresele de e-mail ale parlamentarilor UDMR sătmăreni care au votat aceleași proiecte legislative ;))
Însă în cea mai absurdă situație s-au trezit duminică după-amiază, când au fost musai să participe la deja obișnuitul miting de protest, cu adunarea în Groapa lui Gyuszi și plimbare pe la sediile partidelor mult hulite. Noa, aicea nu s-au mai putut eschiva și chiar și-au făcut selfie-uri pe traseu, aratându-le susținătorilor cum luptă ei pentru dreptate, adevăr, democrație etc.
În coloana de protestatari s-au făcut remarcați mulți membri din eșalonul 1 și 2 al conducerii PNL Satu Mare, inclusiv doamna viceprimar Doina Feher, care e trimisă de obicei de primarul UDMR-ist să rostească discursuri frumoase la diverse ceremonii mai de rangul 2, unde nu e neapărat necesară prezența grofilor, dar și unii foști sau actuali mahări, dintre care unii visează la niște posturi în administrația publică, pe măsura funcțiilor pe care le-au avut cândva, iar alții iau indemnizații de câte 2.500 lei, de exemplu în Consiliul de Administrație al Aeroportului, unde trebuie să participe o dată pe lună la o ședință în care să ridice mâna.
E adevărat, când coloana a ajuns în fața sediului UDMR, liberalii au lăsat-o mai moale cu selfie-urile și au avut grijă să nu apară nici prea mult în câmpul vizual al colegilor din presă care făceau Live-uri pe Facebook. Singurul care nu avea motive să se ascundă este deputatul liberal Romeo Nicoară, el fiind singurul parlamentar sătmărean care a votat împotriva modificărilor Codului Penal și nu s-a ”mânjit” nici cu vreo funcție cu salar baban în administrația locală, în baza alianței cu UDMR.
A protesta este un drept civic! Indiferent de apartenenta politica. La Satu Mare UDMR, tine psd in opozitie si bine face! Protestatarii au scandat impotriva celor de la Bucuresti. Liberalii satmareni , au iesit de buna voie, pentru a protesta impotriva condamnatului Dragnea. Acesta nu mai are ce cauta in conducerea statului. Romania are de suferit din aceasta cauza, pe plan extern. Bravo SATMATENI !!!Jos psd !