Locale Altele
Marti, 10 Decembrie 2019
Marti, 10 Dec 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Alianţă Verde la Satu Mare
Leontina Volosciuc  - Luni, 15 Septembrie 2008

Partidul Verde şi cel Ecologist au făcut alianţă electorală atât la nivel naţional, în data de 7 septembrie, cât şi la nivel local.
 
Alianţa de la nivel local a fost făcută publică azi în cadrul unei conferinţe de presă de către conducerile celor două formaţiuni politice. Preşedintele ecologiştilor, Alexandru Olar, a precizat că la alegerile din toamnă cele două formaţiuni vor atinge pragul electoral de 2%, reprezentând aproximativ 1.000 de voturi. În caz contrar, candidaţii nu îşi vor primi banii investiţi în campanie, aproximativ 27 milioane de lei vechi. În cazul în care vor atinge pragul de 2%, atunci banii le vor fi restituiţi.

Deşi nu şi-au definitivat lista cu candidaţii la alegerile parlamentare, conducerile celor două formaţiuni reprezentate prin preşedinţii Alexandru Olar şi Aurel Ghencean au anunţat câţiva candidaţi. Din partea Partidului Verde, în Colegiul Tăşnad-Carei va candida la Camera Deputaţilor psihologul Cosmina Delia Pop, iar la Colegiul Satu Mare va candida ecologistul Mircea Marius Ignat.

Din partea Partidului Ecologist va candida la Camera Deputaţilor directorul unei fabrici de prelucrare a lemnului, Nicolae Pop, şi juristul Grigore Gherea. Preşedinţii celor două partide au mai precizat că aceste numiri nu sunt definitive şi că mai pot interveni schimbări.

Tags: ecologist  verde  alianta  
1689 vizite
Distribuie pe