Locale Altele
Luni, 19 August 2019
Luni, 19 Aug 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Deputatul PNL de Satu Mare, Romeo Nicoară: „Guvernul deconectării de la Europa”
Cabinet Parlamentar Romeo Nicoară  - Joi, 20 Septembrie 2018

Deputatul sătmărean al Partidului Naţional Liberal, Romeo Nicoară, transmite printr-un comunicat de presă, o declaraţie politică foarte critică la adresa activităţii din ultimele săptămâni a Guvernului Dăncilă.

Publicăm integral textul comunicatului transmis de Romeo Nicoară:

Guvernul deconectării de la Europa

Dragi cetățeni ai României,

Doamna prim-ministru, Viorica Dăncilă, a ratat luni o întâlnire cu președintele Comisiei Europene, domnul Jean Claude Juncker. Nu este o gafă, este un simptom. Nu este doar un alt eveniment penibil din seria lansată de protejata lui Liviu Dragnea, serie cu care din păcate ne-am „obișnuit”.

Este un simptom al unei politici guvernamentale care, voit sau nu, deconectează România de la Uniunea Europeană. Iată un șir recent de întâmplări care ne demonstrează această direcție.

Chiar acest summit al celor Trei Mări a fost de la bun început sabotat, din intenție sau prostie, prin rectificarea bugetară din vară (august) executată de Guvern, când au fost luate fonduri de la Președinție necesare acestui summit. Un război absurd, purtat de Guvernul PSD, sacrificând interesul public și poziția României în lume.

Manfred Weber, liderul grupului PPE din Parlamentul European și probabil viitorul președinte al Comisiei Europene de la anul, a spus că doar Bulgaria și Croația ar trebui să adere imediat la spațiul Schengen. Nu România. O veste care doare mai rău decât bâlbele doamnei Dăncilă sau derapajele stupide ale domnului Dragnea despre asasini și alte baliverne. Doare pentru că îi lovește direct pe toți românii, pentru că Guvernul PSD nu a reușit să ducă la bun sfârșit un proiect primit aproape de-a gata.

Mark Rutte, prim ministrul Olandei, a declarat și el practic același lucru, într-o vizită în România. Ce le-a transmis oficialilor PSD este că problema justiției rămâne un obstacol major, lucru pe care pesediștii se pare că nu îl înțeleg sau se fac că nu îl înțeleg. În loc să putem merge ca români în spațiul Schengen, ca la noi acasă, este mai important pentru Guvernul PSD să distrugă DNA, sistemul de justiție, Codul Penal și să dea amnistia și grațierea. Europa nu va accepta niciodată așa ceva.

Dacă nu era suficient, însuși Comisarul European din partea României la Bruxelles, doamna Corina Crețu, o reprezentantă a PSD de-altfel, a declarat, la Cluj, acum câteva zile, că Guvernul PSD nu reușește să facă nici un proiect major pe bani europeni. Exemplul cel mai dureros fiind cel al spitalelor regionale, despre care tot auzim promisiuni, dar unde cei din Guvern nu sunt în stare să facă nici măcar un studiu de fezabilitate; nu mai vorbim de autostrăzi. Și nu este primul avertisment de acest gen din partea doamnei Crețu. Cotele de absorbție și depunere de proiecte europene sunt la minime istorice sub acest guvern PSD.

Toate acestea s-au petrecut în doar câteva săptămâni. Dar guvernarea PSD arată așa deja de peste 20 de luni, în permanență. Discursul urii împotriva străinilor, împotriva statului de drept, împotriva presei independente, gazarea oamenilor din 10 august, cuvintele de ură împotriva celor din diaspora (mai ales cea europeană) sunt doar gesturile mari care schițează un portret clar și limpede al acestei guvernări PSD la braț cu ALDE: o guvernare anti-europeană, anti-modernizare și o guvernare a izolării și deconectării de la Europa.

Romeo Nicoară
Deputat PNL de Satu Mare

 

443 vizite
Distribuie pe