Locale Altele
Marti, 20 Octombrie 2020
Marti, 20 Oct 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Victor Ponta a venit la Satu Mare și a luat trei consilieri județeni de la PSD
Florin Răchitan  - Miercuri, 16 Ianuarie 2019

Dacă despre ”transferul” fostului primar Dorel Coica și al deputatului Octavian Petric se știe mai demult, președintele noului partid Pro România, Victor Ponta, a prezentat miercuri, cu ocazia vizitei sale la Satu Mare, alte ”transferuri” surpriză.

Este vorba despre consilierii județeni Ciprian Ardelean, Alexandru Horvat și Constantin Ferencz, dar și de consilierul local din Tășnad, Adrian Farcău. Conform legii, din cauza acestei mutări, ei își vor pierde funcțiile de consilieri, deoarece au fost aleși pe listele PSD, dar cu toții și-au asumat această decizie și au anunțat că-și vor prezenta demisiile din funcții în următoarele ședințe ale forurilor în care îi reprezintă pe cetățeni. În același timp, ei s-au declarat încrezători că peste doi ani vor reveni în aceste foruri, de data aceasta sub culorile Pro România.

Anunțurile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, imediat după ce fostul premier a avut o întâlnire cu un mare număr de membri și simpatizanți, care constituie nucleul organizației județene Satu Mare a noului partid.

Ei au stabilit prioritățile acestei formațiuni politice pentru perioada imediat următoare, concentrându-se acum pe mobilizarea pentru alegerile europarlamentare din primăvară, urmând ca abia după aceea să se stabilească, în urma unor alegeri interne, componența conducerii județene și locale a partidului.

În ceea ce privește lista de candidați cu care se vor prezenta la europarlamentare, Victor Ponta a dat un răspuns evaziv, precizând doar că el se va înscrie în fruntea listei, dar va rămâne în Parlamentul de la București indiferent de rezultatul alegerilor, urmând să se bazeze pe ”europarlamentari care activează deja la Bruxelles, deci au experiență”. Adică, foarte probabil, și aceștia sunt actuali europarlamentari PSD-iști sau, eventual de la ALDE, fără însă a le preciza numele.

De asemenea, Dorel Coica și Octavian Petric au confirmat că sunt în discuții de ”transfer” cu mai mulți primari PSD-iști, dar aceștia se tem, deocamdată, să facă pasul decisiv, deoarece ar risca să piardă fonduri guvernamentale pentru bugetele localităților pe care le administrează, în urma unei eventuale răzbunări a conducerii naționale a partidului din care fac parte acum. Cel puțin așa susțin ei.

În același timp, Victor Ponta a declarat că ”nu e contra PSD” și că în viitor ar fi dispus să colaboreze cu membrii acestui partid, într-o formă sau alta, dar numai după ce vor scăpa de ”cancerul și mafia politică ce a pus în fruntea țării un guvern de analfabeți”. El consideră că Pro România reprezintă o alternativă pentru oamenii dezamăgiți de prestația din ultimii ani a Guvernului PSD și se simt mințiți de principalul partid de guvernământ.

Tags: ponta  vizita  satu mare  
1068 vizite
Distribuie pe