Locale Altele
Duminica, 6 Octombrie 2024
Dum, 6 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Ministrul Apărării Naționale, sătmăreanul Gabriel Leș, a semnat memorandum de cooperare cu omologul său britanic
Florin Răchitan  - Miercuri, 13 Martie 2019

Aflat în vizită oficială la Londra, la invitația omolului său britanic Gavin Williamson, ministrul Apărării Naționale, sătmăreanul Gabriel Leș, a adus în discuție colaborarea dintre cele două state în cadrul Parteneriatului Strategic şi a evidenţiat angajamentul constant şi solid al Marii Britanii în România, a cărui consistență este vizibilă în mod deosebit la implementarea măsurilor NATO destinate consolidării flancului estic.

Ministrul român a mulțumit pentru contribuţia Forţelor Aeriene Regale britanice la misiunile de poliţie aeriană consolidată de pe teritoriul ţării noastre, salutând totodată decizia Marii Britanii de a relua această misiune începând cu 2021. 

Cei doi miniștri au evidențiat și necesitatea consolidării relației transatlantice, întrucât securitatea Europei nu poate evolua optim fără o legătură transatlantică funcțională și robustă.

La rândul său, Secretarul britanic al Apărării, Gavin Williamson, a subliniat rolul proeminent pe care România îl are în regiunea Mării Negre, arătând că, printr-o cooperare strânsă cu țara noastră, întregul flanc estic al Alianței va fi întărit. 

Întrevederea a reprezentat o oportunitate pentru a semna Memorandumul de înțelegere privind cooperarea româno-britanică în domeniul apărării. Documentul creează cadrul propice pentru o dezvoltare substanțială a relației bilaterale.

”Amândoi am fost de acord că trebuie să continuăm acordarea de sprijin activ partenerilor din regiunea Mării Negre. Astfel, este oportun ca state precum Republica Moldova, Ucraina și Georgia să primească asistență în eforturile lor de a-și dezvolta capacitățile de apărare” – a declarat Gabriel Leș.

Tags: vizita  londra  gabriel les  
1308 vizite
Distribuie pe