
Staff-ul județean al PSD Satu Mare, condus de președintele Aurelia Fedorca, s-a întâlnit vineri după-amiaza, la Tășnad, cu președinții de organizații locale, primarii, viceprimarii, consilierii județeni și locali și ceilalți responsabili din localitățile Tășnad, Cehal, Săuca, Săcășeni, Santău, Pir și Căuaș.
În cadrul reuniunii, aleșii locali PSD au trecut în revistă ceea ce s-a realizat până acum, proiectele aflate în derulare și proiectele de care localitățile de aici au nevoie pentru a se dezvolta în continuare.
Printre cele mai importante obiective de infrastructură realizate aici se numără modernizarea drumului Tășnad- Marghita, până atunci un drum de țară de 17 kilometri care nu văzuse niciodată asfaltul, care leagă județele Satu Mare și Bihor și face legătura cu autostrada Transilvania. Investiția în valoare de 18,5 milioane de euro a fost finalizată în 2015.
Pe pe de altă parte, în această zonă au fost contractate lucrările de modernizare a DJ 109P limită județul Sălaj – Cehal, un proiecte în valoare de peste 12 milioane de lei finanțat prin PNDL 2. De asemenea, se află în derulare modernizarea drumului care leagă Tășnadul și localitățile din zonă de granița cu Ungaria: Tasnad (DN 1F) - Santau – Chereusa - Andrid - Dindesti - Irina - Portita - Vezendiu - Tiream - Carei - Camin - Lucaceni - Berveni - granița Ungaria, investiție de peste 78 milioane de lei, finanțată prin PNDL 1.
În ”capitala ” zonei, orașul Tășnad, Guvernul PSD a finanțat construirea sediului noii Primării – o investiție de 3.617.019 lei - după ce vechiul sediu s-a dărâmat dar și reabilitarea drumului de acces la Zona de Agrement Tasnad, o investiție de 7.613.412 lei aflată în derulare, finanțată prin PNDL 1.
Totodată, prin PNDL II au fost alocate fonduri și vor fi reabilitate și modernizate școlile din localitățile Santău, Cherăușa, Căuaș și Săcășeni- corp A și corp B. De asemenea, vor fi reabilitate și dotate dispensarele medicale din localitățile Cehal, Cehăluț, Căuaș, iar în Pir dispensarul medical ce va fi modernizat va avea și farmacie. Pe de altă parte, prin PNDR, vor fi modernizate căminele culturale din Santău și Cherăușa.
Sătmărenii cântă imnul național în autocarele care-i duc la mitingul PSD din București - VIDEO
Horea Anderco internat la Psihiatrie?
Tinerii au luat locul “greilor” pe lista candidaților PSD Satu Mare pentru alegerile parlamentare
Alegeri locale în judeţul Satu Mare
O tânără din Carei, Olah Emese, este noul viceprimar al municipiului Cluj-Napoca
Petre Mureşan va fi noul prefect al judeţului Satu Mare
Consulat al Ucrainei la Satu Mare
Ioan Tibil este noul preşedinte al PDL Negreşti Oaş
Dorel Coica este noul primar
Călin Popescu Tăriceanu: “În procente, ALDE Satu Mare este cea mai puternică organizație din țară”
Demonstraţie de amploare împotriva lui Băsescu la Satu Mare
Valer Marian e senator; Erdei, Varga, Buda, Ciocan şi Holdiş - deputaţi
Un oşan în Parlamentul European
Sătmăreanca Ioana Bran este noul secretar al Camerei Deputaților
Componența noului Consiliu Județean și Consiliu Local
Senatorul Valer Marian îi cere explicaţii şefului Poliţiei
Radu Giurcă va fi noul prefect al judeţului Satu Mare
Sătmarul e pierdut! – FUNNY VIDEO
Sătmăreanca Ioana Bran va fi noul ministru al Tineretului și Sportului
Surprize-surprize la desemnarea candidaţilor UDMR pentru Parlament
Drumul d.j. 196 b si c intre Petresti, Sanislau, ciumesti, Foieni, Carei, dezastru.
Din Sanislau la Horea cu iesire spre Ungaria e foarte bun.
In schimb Petresti - Sanislau 4 km, nenorocire.