Locale Altele
Luni, 21 Octombrie 2019
Luni, 21 Oct 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Deputatul sătmărean Romeo Nicoară a semnat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului
Cabinet Parlamentar Romeo Nicoară  - Miercuri, 12 Iunie 2019

Deputatul PNL de Satu Mare, Romeo Nicoară, și-a pus semnătura pe moțiunea de cenzură înaintată Parlamentului de patru formațiuni politice, prin care se solicită demiterea Guvernului PSD-ALDE. Cu această ocazie a transmis un mesaj pe care-l publicăm integral:

Un număr de 173 de parlamentari PNL, USR, PMP și UDMR au semnat și depus, astăzi moțiunea de CENZURĂ - „Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces și fără cozi la vot!”

Punem în operă voința românilor de la alegeri! Pe 26 mai 2019, cetățenii României, din țară și din diaspora, au votat în mod covârșitor cea mai importantă „moțiune de cenzură” împotriva acestei guvernari: PSD = 23% la urne! Românii au spus un „da” categoric pentru o Românie normală și un „nu” clar discursului și acțiunilor antieuropene și antijustiție ale PSD-ALDE.

Rolul acestui guvern s-a încheiat după votul masiv de sancțiune. Trebuie să plece acasă doamna Dăncilă și toți colegii ei. Bineințeles, nu înainte ca dl Teodor Meleșcanu, ministrul de Externe, și dna Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, să răspundă pentru modul cum au gestionat ziua votului și pentru modul în care au umilit sutele de mii de românii, blocându-i în a-și exercita dreptul de vot!

Câteva motive importante pentru care am depus această Moțiune de Cenzură:
- OUGurile prin care Guvernul a legiferat în acești doi ani și jumătate și care au creat pagube politice însemnate României,
- Să nu uităm de OUG 7/2019 care a creat haos în sistemul judiciar și a creat premisele unei amnistii mascate, în ciuda tuturor avertismentelor repetate ale Comisiei de la Veneția.
- În anul 2018, a fost adoptată OUG 90 cea care a pus pe picioare Secția Specială de Investigare a Infracțiunilor din Justitie - o ghilotină pentru magistrații onești, care nu salută aplecați în fata liderilor PSD.
- Să nu uităm un alt motiv important, OUG 114 din 2018 cea care a lovit la temelii sistemul energetic din România, sistemul de telecomunicații și multe alte, cum ar fi de ex. sistemul pensiilor private.
- Prin această OUG 114 s-a scumpit la propriu viața românilor, a fost pusă țara pe picior de război cu Uniunea Europeana și, tot prin acest act normativ, au fost amânate la plată pensiile, de la 1 ianuarie la 1 septembrie 2019.

Este nevoie de un Guvern nou, cu adevărat proeuropean, cu maxim 15 minstere, nu 27, și orientat către prioritățile de dezvoltare ale țării - educatia, sănătatea, investițiile publice și, evident, atragerea de fonduri europene.

Este nevoie de un vot rațional și într-un număr cât mai mare al tuturor parlamentarilor care doresc ca această țară să își continue destinul ei european. Acest mesaj este și pentru unii parlamentari ai puterii, care sunt captivi încă voinței unor baroni, dar care au ocazia să slujească un interes mai mare decât cel personal: pe cel al românilor!

Textul integral al moțiunii poate fi citit aici: http://bit.ly/2IPam2n

455 vizite
Distribuie pe