Locale Altele
Joi, 16 Ianuarie 2025
Joi, 16 Ian 2025
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Întâlnire importantă la ONU pentru ministrul Gabriel Leş
vizita, onu, gabriel les  - Miercuri, 25 Septembrie 2019

Ministrul Apărării Naţionale, sătmăreanul Gabriel Leş, face parte din delegaţia condusă de premierul Viorica Dăncilă care efectuează în aceste zile o vizită oficială în Statele Unite ale Americii.

În acest context, el a avut o întrevedere cu subsecretarul general al Organizației Națiunilor Unite pentru operaţii de menţinere a păcii, Jean-Pierre Lacroix.

Discuţiile au avut loc în contextul reafirmării rolului țării noastre de contributor activ la misiunile şi operaţiile ONU de menținere a păcii, fiind axate pe eficientizarea misiunilor derulate sub egida Organizației și participarea țării noastre, în perioada octombrie 2019-octombrie 2020, cu un detaşament de elicoptere de transport, la Misiunea ONU integrată de stabilizare din Mali (MINUSMA).

„Cu acest prilej, am evocat importanța colaborării cu ONU, fapt reiterat și de Jean-Pierre Lacroix, care și-a exprimat aprecierea faţă de angajamentul României de a sprijini organizația mondială cu o capabilitate de asemenea importanță” – a declarat Gabriel Leş.

1294 vizite
Distribuie pe