Deputatul liberal de Satu Mare, Romeo Nicoară, și-a exprimat revolta față de recenta Hotărâre de Guvern prin care se distribuie fonduri către primăriile din țară, iar în opinia sa această distribuire nu este corectă, fiind marginalizate comunitățile conduse de primari liberali.
Dancilă aruncă miliarde către primarii PSD într-un dispreț total pentru restul țării. Deși a fost demisă, își face de cap. Până la final. Guvernul liberal, după instalare, are datoria să repare această nedreptate.
Ieri s-a publicat în Monitorul Oficial HG752. Prin aceasta se repartizează către primăriile din țară sume destinate cheltuielilor de funcționare (conform OG12/2019).
În aparență totul sună bine, dar nu este. Ar fi trebuit să fie un act corect (dar nu este) prin care localitățile să fie ajutate: să-și facă plăți pentru cheltuielile cu asistența socială, să-și cofinanțeze proiecte sau să-și plătească facturile curente.
În anexă la HG observăm însă, foarte ușor, cum se scurg banii DOAR spre toate primăriile ce țin de PSD sau acoliții lor, în timp ce restul sunt tratați cu dispreț, fie cu sume mici fie cu alocare ZERO.
De parcă în aceste localități nu ar trăi oameni, nu ar exista proiecte, nu ar exista cheltuieli sociale etc
PSD si muribundul guvern Dancilă sunt ciumă pentru popor și mumă pentru partidul-stat. Peste 80% din sume merg spre primarii PSD, iar restul de 20% se împart între toți ceilalți.