Locale Altele
Joi, 1 Octombrie 2020
Joi, 1 Oct 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Ovidiu Silaghi: ”În 10 noiembrie, votați de pe poziția 10 un președinte de nota 10”
Florin Răchitan  - Vineri, 1 Noiembrie 2019

În cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o vineri la sediul ALDE Satu Mare, președintele organizației județene a acestei formațiuni politice, Ovidiu Silaghi, a remarcat coincidențele de bun augur pentru candidatul susținut împreună cu Pro România la alegerile prezidențiale, Mircea Diaconu.

Astfel, el a atras atenția că numele candidatului independent, care ar fi un președinte de nota 10 pentru România, apare pe poziția 10 pe buletinele de vot pe care vor pune ștampila alegătorii în primul tur de scrutin din 10 noiembrie.

Liderul județean ALDE a anunțat că, împreună cu aliații de la Pro România, vor oferi sprijinul logistic necesar candidatului comun, în sensul că vor avea reprezentanți în toate secțiile de votare din județ, pentru a fi siguri că nu se vor ”anula” buletine pe bandă rulantă, așa cum s-a mai întâmplat în alte ocazii.

În ceea ce privește șansele candidatului, Ovidiu Silaghi a făcut referire la cel mai recent sondaj ”încurajator și motivant” realizat de IMAS, care-l plasează pe Mircea Diaconu pe locul secund, cu șanse reale de acces în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, el fiind convins că este singurul candidat capabil să-l învingă pe Klaus Iohannis în bătălia electorală finală.

Tags: silaghi  sanse  diaconu  
1002 vizite
Distribuie pe