Locale Altele
Vineri, 7 August 2020
Vin, 7 Aug 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Egalitate la alegerea președintelui PSD Satu Mare. Urmează ”turul 2”
Florin Răchitan  - Vineri, 7 Februarie 2020

Dacă la nivel central au reușit să facă blat cu liberalii ca să scape împreună de perspectiva alegerilor locale în două tururi, pesediștii n-au scăpat de ce s-au temut, fix la Satu Mare ;))

În premieră istorică în politica românească, cel puțin în cea postdecembristă, alegerile pentru desemnarea președintelui Organizației Județene PSD Satu Mare s-au încheiat la egalitate și nimeni nu prea știe acum ce e de făcut ;))

La Conferința Județeană Extraordinară au participat, din partea conducerii locale, Șerban Nicolae și Titus Corlățean, dar nici în prezența lor nu s-a putut debloca situația.

Din cei 95 delegați cu drept de vot, la conferință au fost prezenți 90, din care 45 au votat pentru unul dintre candidați, senatorul Gabriel Leș, iar 45 pentru celălalt candidat, Radu Cristescu, sătmărean de origine, dar care a făcut ”carieră” politică prin București, trecând prin mai multe partide și fiind în centrul mai multor scandaluri în ultimii ani (cel mai recent este cel în care a dezvăluit potențialul tun imobiliar aranjat pentru achiziția noului sediu al Bibliotecii Județene Satu Mare n.r.).

Chiar dacă pare neverosimil pentru un candidat ”aterizat” de la București, Radu Cristescu este puternic susținut de ”băetzii vechi” care doresc să revină la putere în PSD Satu Mare, în timp ce Gabriel Leș este susținut mai degrabă de tineretul local, iar după cum a dovedit votul de vineri, cele două tabere sunt  egale numeric.

În aceste condiții, nici unul dintre cei doi candidați nu a putut fi desemnat președinte al Organizației Județene PSD Satu Mare, urmând ca președintele încă în funcție, dar care își anunțase retragerea, Aurelia Fedorca, să participe luni la Conferința Națională a PSD, unde se va lua o decizie în privința pașilor următori.

La conferința de presă ce a urmat ședinței oficiale, președintele zonal al PSD, maramureșeanul Gabriel Zetea, a anunțat că foarte probabil va fi desemnat un președinte interimar, care să conducă organizația sătmăreană până la o nouă conferință de alegeri.

Proaspăt ales în funcția de președinte executiv, careianul Ioan Oneț a dat asigurări că ambele tabere vor continua împreună, deoarece toți își doresc ca PSD să redevină forța politică nr. 1 în rândul partidelor românești din județul Satu Mare.

De-altfel, atât el, cât și secretarul general proaspăt ales, Daniel Balogh – primar de Craidorolț, sunt cunoscuți ca fiind susținuți de ”băetzii vechi”, la fel ca majoritatea celor 17 vicepreședinți aleși vineri. Astfel că postul de președinte al organizației a rămas ”ultima redută”.

Tags: balotaj  alegeri  psd  
1162 vizite
Distribuie pe